Ora de Sibiu
Știri in direct

Euro crește la un maxim istoric de 4,68 lei

290

Cursul de schimb pentru euro a atins marți un nou maxim istoric, de 4,6822 lei, ca urmare a unei creșteri de 0,11% față de luni, arată datele afișate de Banca Națională a României (BNR).

Astfel, moneda europeană a revenit pe apreciere în fața leului, după câteva zile în care pierduse teren. Cursul valutar leu/euro a scăzut luni cu 0,02%, la 4,6771 lei, după trei zile de minime istorice. Cursul valutar leu/euro a atins vineri 4,6782 lei, o creștere de 0,04% față de joi, fiind a treia zi cu un nou minim istoric. Cursul de schimb pentru euro a atins, miercuri, pentru prima dată nivelul de peste 4,67 lei, când a fost stabilit la 4,6722 lei, o creștere de 0,11% față de ziua precedentă. De asemenea, joi, cursul de schimb pentru euro a fost stabilit la 4,6764 lei, o creștere de 0,09% față de miercuri.

În plus, cursul de schimb pentru dolar, care în România este stabilit prin paritate cu euro, a urcat marți la 4,0973 lei, o creștere de 0,42% față de luni.

De asemenea, acest curs a crescut luni cu 0,53%, față de vineri, la 4,0802 lei, fiind în tendința ultimelor două săptămâni, respectiv sub 4,1 lei. Joi, cursul pentru dolar a fost la cel mai redus nivel din ultimele 12 săptămâni, un nivel mai redus de atât, de 4,0557 de lei, fiind înregistrat la 22 octombrie 2018.

În plus, cursul valutar pentru francul elvețian de marți a fost stabilit la 4,1553 lei, o creștere de la 4,1524 lei luni, fiind a doua zi de creștere. Nivelul de vineri a fost cel mai redus curs pentru francul elvețian din ultimele două săptămâni, un nivel mai jos de atât, de 4,1145 de lei, fiind stabilit la data de 27 decembrie 2018.

Gramul de aur a fost stabilit marți la 169,8613 lei, o scădere de la 169,8717 lei luni. Luni, aurul a fost stabilit la cel mai redus nivel din ultimele aproape 21 de luni – un nivel mai redus de atât, respectiv de 170,5919 lei, fiind stabilit la data de 24 aprilie 2017.

De la începutul acestui an, aurul a intrat pe o tendință de creștere, la data de 3 ianuarie, fiind înregistrat un nivel de 169,8613 lei, nivel similar cu cel de marți.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...