Taxă de salubritate majorată la Șelimbăr, dar cu câteva schimbări importante

0 1.448

După ce s-au opus prin toate metodele, chiar și amenințări cu ieșirea din ADIECO, reprezentanții Primăriei Șelimbăr nu au avut încotro și au fost nevoiți să majoreze taxa de salubritate. Comuna a rămas și în ADIECO, iar asociația a modificat și modul de clacul al taxei.  

La începutul lunii noiembrie ADIECO propunea majorarea taxei de salubritate în Șelimbăr de cinci ori. Atunci reprezentanții Primăriei s-au opus și chiar au votat în consiliul local că acest lucru nu se va întâmpla. Acum însă au fost nevoiți să accepte majorarea și să o aplice.

AICI SUNT DETALIILE SCANDALULUI DIN NOIEMBRIE

Astfel, dacă până anul trecut un șelimbărean plătea 4 lei lunar taxa de salubritate, acum taxa a fost majorată la 25 de lei, dar pentru o unitate locativă. Asta înseamnă că s-a modificat și felul în care se aplică și se calculează taxa.

”Deși noi am votat în consiliul local că nu se va majora taxa, în Adunarea Generală de la ADIECO s-a aprobat majorarea și prelungirea contractului, așa că nu am mai avut ce face și de la 1 ianuarie aplicăm deja majorarea. Doar că de acum nu se va mai plăti pe persoană, ci pe unitate locativă. Într-un fel este mai bine așa, pentru că putem avea un control mai bun”, spune Marius Grecu, primarul din Șelimbăr.

Consilierii locali au dat deja o hotărâre în acest sens, dar în următoarea ședință de consiliu local se vor aduce modificări. ”Va trebui să stabilim și să definim ce înseamnă unitate locativă, pentru ca lucrurile să fie foarte clare. Vom stabili diferențele între unitățile colective, cum se aplică taxa, detalii de acest fel pentru ca totul să fie clar și transparent”, spune Marius Grecu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.