Ora de Sibiu
Știri in direct

Reacția oficială a spitalului județean Sibiu în cazul tinerei cu meningită – S-a făcut tot posibilul pentru ea

12.482

Cazul Dianei Ghișoiu, tânăra cu meningită, internată la Spitalul din Sibiu în moarte cerebrală a șocat comunitatea. Familia a acuzat medicul curant că refuză să îi facă o transfuzie de sânge, care cred ei, ar putea-o ajuta să își revină. La începutul anului fata a ajuns la spital în stare gravă și imediat a intrat în comă. Două zile mai târziu familia a fost anunțată că fata a intrat în moarte cerebrală.

VEZI AICI ÎNTREAGA POVESTE A DIANEI ȘI ACUZAȚIILE FAMILIEI

Familia fetei își pune speranța în orice mic detaliu care ar putea sugera că Diana își revine. Medicii însă spun că acest lucru nu ete posibil decât printr-o minune. Mai mult, familia tinerei acuză medicul care o îngrijește că a refuzat să îi facă o transfuzie de sânge. Reprezentanții spitalului din Sibiu vin cu precizări:

”Pacienta a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu în data de 4 ianuarie 2019, ora 19:46, de la CPU al Spitalului Militar Sibiu, fiind diagnosticată cu meningită. Pacienta a fost internată direct în cadrul Secției Clinice Anestezie – Terapie Intensivă, ca pacient al Secției Clinice Boli Infecțioase. Ulterior au fost respectate toate protocoalele medicale iar tratamentul administrat a fost unul corect. Din nefericire evoluția bolii a fost una galopantă, starea pacientei s-a agravat iar în data de 6 ianuarie, ora 22:30 a fost declarată moartea cerebrală. In această situație, un pacient este decedat din punct de vedere medico-legal. Pacienta se află într-o stare ireversibilă, este conectată la aparate, iar funcțiile cardio-respiratorii sunt susținute în mod artificial, întrucât nu există activitate cerebrală. Reflexele prezentate de pacientă sunt reflexe spinale, care pot rămâne neafectate. Precizăm totodată că moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă.
Pacientei i s-a administrat transfuzia, pentru a nu lăsa nici un fel de dubiu în legătura cu valorificarea oricărei șanse (chiar iluzorii) de a salva o viață. Pe baza acelorași considerente, pacienta nu a fost deconectata de la aparate, cu toate ca sunt îndeplinite condițiile legale menționate de Ordinul 1170/2014, art.1 ind.2,
Ţinând cont de toate aceste aspecte, reafirmăm că medicii SCJU Sibiu au făcut tot ceea ce era posibil din punct de vedere uman și medical pentru salvarea vieții pacientei dar, din nefericire, evoluția agresivă a bolii a condus la punerea diagnosticului de moarte cerebrală.”, au transmis reprezentanții spitalului Clinic Județean Sibiu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
1 Comentariu
  1. […] Reacția oficială a spitalului județean Sibiu în cazul tinerei cu meningită –… […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...