Ora de Sibiu
Știri in direct

Ministrul Mediului, detalii noi despre viitoarea taxă auto

1.130

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, afirmă că deocamdată nu este gata o formulă de calcul pentru noua taxă auto. Ea spune că se caută soluții pentru respectarea directivelor europene.

„Încercăm să găsim variante astfel încât să fie în concordanță cu directivele europene. În momentul în care vom avea o formulă de calcul care să fie sustenabilă, să nu poată fi atacată, o să informez public cetățenii. Să dea inclusiv prin act normativ prin care să purtăm o discuție prin care să informăm cetățenii”, a declarat ministrul Mediului, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, la Antena3.
În ceea ce privește stabilirea unui termen în privința taxei auto, Gavrilescu a spus că trebuie să dea dovadă de „responsabilitate”
„Am reușit să adoptăm într-un timp scurt o ordonanță pentru restituirea acestei taxe. Lucrul acesta s-a făcut este pentru că un volum foarte mare de documente a fost adus la ANAF, iar procesarea documentelor necesită timp”, a mai spus ministrul.
Totodată, Grațiela Gavrilescu a mai spus că grupurile de lucru se vor întâlni săptămânal pentru a fi găsită cea mai bună soluție.
„Eu le-am spus un lucru celor cu care lucrăm ca să găsim variante, este că în fiecare săptămână încearcă să se întâlnească astfel în timp scurt să găsim o variantă. Eu nu vă pot promite că avem o variantă într-o lună, două. Atunci când aplici o formulă de calcul e mai greu. În primul rând nu vorbim de taxă, ceea ce încercăm să găsim noi nu este o taxă. Tocmai de aceea am spus că nu fabricăm nici un fel de impozit, contribuție sau ce o să fie el, atâta timp cât nu lăsăm o perioadă de timp pentru a informa populația. Cred că trebuie să facem o foarte bună informare care ține loc de prevenție, pentru că prevenție nu trebuie să fie doar în sănătate, trebuie să fie în toate domeniile”, a mai spus Gavrilescu.
Deși România este una dintre cele mai poluate țări, iar mai multe studii arată că Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș din Europa, Ministerul Mediului nu a reușit nici în 2018 să elaboreze, și totodată să-și asume, o nouă Taxă Auto.
Încă din 2017, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, promitea că la începutul anului 2018 se va implementa un nou timbru. Între timp, Comisia Europeană a deschis, în primăvară, o procedură de infringement împotriva României, deoarece autorităţile nu au întreprins măsurile necesare pentru a respecta valorile limită convenite privind calitatea aerului. Dosarul a fost înaintat de Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...