Brădeni – localitatea fără medic de familie, unde bolnavii fac naveta zeci de kilometri

510

Cei 800 de sibieni care locuiesc în Brădeni au nevoie de un medic de familie, care să-i consulte la ei în comună. În prezent, pacienţii din Brădeni, care au asigurare de sănătate, sunt nevoiţi să meargă la doctor, în comuna Merghindeal. Pentru asta străbat 27 de kilometri. Spre exemplu, în Cîrţa, medicul de familie beneficiază de locuinţă şi un dispensar modernizat, dotat cu ecograf şi laborator de analize.

Fac naveta ca să-i consulte doctorul

Sătenii din Brădeni au rămas fără medic de familie în urmă cu doi ani de zile. Atunci, doctoriţa din comună şi-a mutat cabinetul în comuna Merghindeal. De atunci, oamenii din Brădeni, care au nevoie de consultaţii sau reţete de la medicul de familie, sunt nevoiţi să facă naveta aproape 30 de kilometri, până la doctoriţa lor, care are acum cabinet în comuna Merghindeal. Deocamdată, niciun doctor nu este interesat să lucreze în Brădeni. „Nu am identificat niciun medic care să îşi dorească să lucrez la Brădeni”, a spus directorul Casei Judeţene de Sănătate Sibiu, Vasile Spinean. Potrivit acestuia, Brădeniul a rămas singura comună sibiană, fără doctor de familie. Spre exemplu, la Iacobeni, un doctor tânăr a luat locul celui în vârstă, care s-a pensionat. Şi în comuna Rîu Sadului, un alt doctor tânăr s-a titularizat pe postul de medic de familie pentru sătenii de acolo.

Cîrţa – comuna cu dispensar modernizat şi locuinţă pentru doctor

Pentru a avea medic de familie permanent în comună, primarul comunei Cîrţa a modernizat dispensarul, pe care l-a dotat si cu ecograf şi un laborator de analize medicale. Medicul de familie din Cîrţa beneficiază nu doar de condiţii foarte bune de muncă, dar i s-a oferit şi o locuinţă de serviciu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi