Elevii sibieni, printre cei mai buni din lume la concursul NASA

0 1.666

Alianţa din care a făcut parte echipa Valak de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” a reuşit să câştige faza virituală a concursului NASA din SUA, în timp ce colegii lor de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” au ocupat locul 3 din 14 echipe participante. Primii care au ţinut să le mulţumească tuturor celor care i-au ajutat să ajungă în SUA, au fost copiii de la “Lazăr”.

„Vă mulţumim că ne-aţi susţinut în visul nostru”

Cei 17 liceeni de la cele mai bune colegii naţionale din Sibiu, „Goga” şi „Lazăr” au reuşit să se numere printre cei mai buni din lume, care au concurat la concursul NASA din Statele Unite ale Americii. Cei din echipa Quaternion de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au anunţat deja că s-au clasat pe locul 3 din 14 echipe care au participat la această competiţie. „În urma fazei finale a concursului am obținut locul al treilea din paisprezece echipe participante. Mulțumim încă o data tuturor sponsorilor care au făcut posibilă această deplasare. De asemenea, dorim să mulţumim părinților, profesorilor și tuturor celor care ne-au susținut în visul nostru. Tot pe această cale dorim să ii felicităm pe colegii noștri din echipa Valak. Ei au obținut locul 1 din 3 alianțe în faza virtuală a acestei finale”, au scris pe pagina de facebook, cei de la „Lazăr”.echipa elevi goga concurs NASA SUA

Cei din urmă au fost cei dintâi

Alianţa din care au făcut parte copiii din echipa care a reprezentat Colegiul Naţional “Octavian Goga” au reuşit să obţină primul loc din cele trei alianţe internaţionale de echipe calificate în Virtual Finals. Cei de la “Lazăr” au luat locul 3, în ISS Finals (programe trimise efectiv roboţilor de pe ISS – Staţia Spaţială Internaţională). Reamintim faptul că deplasarea copiilor în SUA nu ar fi fost posibilă fără implicarea profesorilor, familiilor şi mai ales a sponsorilor. Cei de la “Goga” au aflat că s-au calificat după colegii lor şi astfel au fost şi ei sprijiniţi să poată concura în SUA.foto elevii din echipa goga concurs nasa sua 1

Exemplu de colegialitate

Din cei 17 copii care au concurat în SUA, 16 provin de la “Lazăr” şi doar unul de la “Goga”. Cu toate acestea, echipele au fost formate fără a ţine cont de rivalitatea cunoscută dintre cele două colegii. Echipa Quaternion este formată din 9 elevi de clasa a X-a mate-info din „Lazăr”, iar echipa Valak a reunit 8 elevi de clasa a a XII-a mate-info, din care 7 elevi din „Lazăr” şi un elev de la „Goga”.foto elevii de la liceul goga si lazar concurs nasa sua

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.