Ora de Sibiu
Știri in direct

La Sibiu hoții bat palma cu victimele pentru a scăpa basma curată

1.441

Mulți dintre hoții prinși de polițiștii sibieni nu sunt la prima faptă de acest fel. Unii au făcut din hoție o meserie, și asta pentru că victimele lor le permit. Cum ? Iertându-i. Adică, după ce hoțul este prins avocatul său, în cele mai multe cazuri, caută victima pentru a se împăca. Aceasta cade pradă promisiunilor și își retrage plângerea. Consecința ? Hoțul e liber să revină la vechile practici. Asta s-a întâmplat la Sibiu în ultimii doi ani, în cazul a 40% dintre dosare.

Furturi în relativă constanță
În cursul anului 2018, la nivelul Politiei Municipiului Sibiu, au fost sesizate 1480 de furturi, aproximativ același număr de fapte fiind înregistrat și în cursul anului 2017.

Aceste fapte sunt, in general, reprezentate de furturi din locuinţe, din societăţi comerciale, din autovehicule, de biciclete, din buzunare, genţi, poşete sau furturi de animale, preponderent cu autor necunoscut(aproximativ 84%).
Referindu-ne la dosarele inregistrate in cursul celor doi ani, 68 de dosare penale au fost solutionate cu propunere de trimitere in judecata, intr-un numar de 119 dosare penale s-a propus solutia clasarii in baza art.16 lit.g (impacarea partilor), iar in cazul unui numar de 891 dosare penala s-a propus solutia clasarii sau a renuntarii la urmarirea penala (fapta nu a fost prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia ceruta de lege, ori nu exista interes public in urmarirea penala a inculpatului).

Victima a iertat hoțul
Numarul de dosare de furt in care au fost identificati autorii in anii 2017-2018 este de aproximativ 300 de dosare. 119 cazuri au fost clasate în urma impacarii intervenite intre partile vatamate si autorii infractiunilor, astfel că se ajunge la un procent de aproximativ 40% de cazuri in care acesti infractori identificati in urma activitatilor informative si investigative complexe desfasurate de lucratorii de politie scapa de consecintele faptelor lor.

In cazul dosarelor care au ca obiect infractiuni de furt, partile au posibilitatea, prevazuta de legislatia in vigoare, de a se impaca iar principala consecinta a impacarii partilor este accea ca actiunea penala se stinge, practic inceteaza procesul penal. Impacarea poate interveni intre parti in urma unei intelegeri verbale sau pe care acestea o pot concretiza intr-un acord de mediere, incheiat in fata unui notar sau prin intermediul unui mediator. Odata intervenita impacarea intre parti, autorul infractiunii de furt nu mai poate fi pedepsit pentru fapta comisa indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat.

Interesant este faptul ca hotii „de meserie”, infractorii recidivisti, au oameni pregatiti sa intervina atunci cand sunt prinsi, pentru a determina partile vatamate sa incheie aceste acorduri de mediere. Deobicei acestia apeleaza la avocati care sunt pregatiti si dispusi la orice ora sa contacteze partea vatamata si sa-i propuna impacarea cu autorul infractiunii. Acestia sunt „mandatati” sa ofere sume importante de bani, care in unele cazuri depasesc cuantumul prejudiciului cauzat prin furt. In functie de disponibilitatea partilor vatamate, sumele platite peste valoarea prejudiciului sunt mai mari sau mai mici.

Ierți hoțul, va fura din nou
Calculele acestor infractori sunt simple, in sensul ca, daca au comis 10 furturi si sunt prinsi in doua dintre aceste cazuri (sau activitatea lor infractionala poate fi probata in doar doua dintre cazuri), atunci ei isi pot permite ca din „profitul” acumulat de pe urma celor 10 fapte sa plateasca sume peste cuantumul prejudiciului in cele doua cazuri in care activitatea lor infractionala a putut fi probata. Ceea ce partile vatamate care se impaca cu autorii furturilor nu inteleg este faptul ca sumele pe care ei le primesc in plus provin din savarsirea unor fapte similare si sunt banii altor persoane pagubite si, mai mult decat atat, prin incetarea procesului penal acestia nu vor fi trasi la raspundere niciodata pentru faptele lor, astfel ca vor continua sa faca alte victime. Acesti infractori nu se vor opri niciodata pentru ca practic aceasta este „profesia” lor.

Este si cazul infractorilor prinsi la inceputul anului 2018, autori ai mai multor furturi din locuinte prin metoda imprietenirii sau a vanzarii de produse promotionale. Intr-unul dintre cazuri, sumele de bani au fost recuperate de la infractori cu ocazia prinderii in flagrant si inapoiate victimei. Cu toate acestea, prin intermediul unui mediator, infractorii i-au oferit o suma modica victimei pentru a se impaca si a inceta procesul penal, iar acesta a acceptat.

Un alt exemplu este cel al unui infractor, autor al mai multor furturi din masini, a carui activitate infractionala a fost probata in patru sau cinci cazuri, iar acesta s-a impacat cu fiecare dintre victime. Autorul infractiunilor este un cunoscut al organelor de politie, acesta fiind cercetat in mai multe randu ri pentru savarsirea de astfel de infractiuni pe raza mai multor judete.

Practic, daca un infractor comite 100 de furturi si in fiecare dintre cazuri se impaca cu partile vatamate, acesta nu va fi niciodata judecat si eventual condamnat pentru faptele comise. In plus, acesta va fi liber sa comita alte infractiuni, dar de data aceasta, el va fi mult mai atent sa nu mai faca aceleasi greseli care au dus la identificarea si prinderea lui. Se va specializa si va fi avizat si cu privire la metodele si tehnicile folosite de catre organele de politie pentru prinderea lui.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...