Tânăr arestat pentru că a furat banii de la un dentist, pe Ștefan cel Mare
Foto Arhivă

Un bărbat a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu cu privire la faptul că a imobilizat un tânăr surprins în timp ce sustrăgea bani din incinta unei societăți comerciale de pe strada Ștefan cel Mare, din municipiu. S-a întâmplat marți, în jurul orei 13.00.

Polițiștii care au intervenit rapid la fața locului au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un localnic în vârstă de 21 de ani, care avea asupra sa 400 de lei, bani pe care i-ar fi sustras din gențile unor angajați ai societății.
În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, banii au fost returnați persoanelor vătămate, iar sibianul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță.

Tânăr arestat pentru că a furat banii de la un dentist, pe Ștefan cel Mare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică