Ora de Sibiu
Știri in direct

Numărul șoferilor beți la volan în creștere vertiginoasă la Sibiu în ultimii cinci ani

157

Polițiștii sibieni atrag încă o dată atenția șoferilor cu privire la conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului. Faptul că legea interzice clar conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive nu este o noutate, nici măcar pentru cei care nu dețin permis de conducere.

Ceea ce însă ar trebui să-i pună pe gânduri pe șoferii care intenționează să se urce la volan după ce au consumat alcool este consecința deciziei lor de a conduce băuți.
În cursul anului 2018, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a fost cauza principală de producere a 15 accidente rutiere soldate cu decesul unei persoane, rănirea gravă a 3 și rănirea ușoară a altor 12 persoane.

Numărul persoanelor băute la volan, în creștere
În ultimii cinci ani, observăm o creștere a numărului celor depistați băuți la volan, de la 220, în anul 2014, la 331 în anul 2018, conducători auto pe numele cărora s-au întocmit dosare penale, după ce au fost depistați la volan cu concentrații mai mari de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Nu este mic nici numărul celor depistați cu concentrații sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, numărul permiselor de conducere reținute pentru această abatere fiind de 369 în cursul anului 2018.
Pe aceeași linie, de la începutul anului 2019 până în prezent, polițiștii sibieni au întocmit alte 25 de dosare penale și au reținut 31 de permise de conducere.

Polițiștii sibieni fac un apel public adresat atât conducătorilor auto, cât și familiilor și prietenilor acestora.
„Stimați șoferi, renunțați la ideea de a conduce băuți! Gândiți-vă la toate problemele pe care le generează conducerea sub influența alcoolului! Dincolo de răspunderea legală, condamnarea sau amenda, conștientizați faptul că puteți răni un om sau, mai rău, îl puteți ucide!
Familiilor și prietenilor celor tentați să conducă după ce au consumat alcool, le adresăm îndemnul de a interveni! Nu rămâneți indiferenți când știți că apropiatul sau prietenul dumneavoastră a băut și intenționează să conducă. Transportați-l dumneavoastră, dacă nu ați consumat alcool, evident, acolo unde dorește să ajungă sau solicitați un TAXI. Costul unei curse cu taxiul nu va egala niciodată prețul sănătății sau vieții unui om!
Fiți responsabili și acționați ca atare!”, transmit polițiștii.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...