fc hermanstadt craiova
FOTO - GSP

Vasile Miriuță și-a arătat dezamăgirea față de rezultatul final la meciul pierdut sâmbătă după amiază de FC Hermannstadt cu 0-1 la Pitești, cu CS U Craiova. Antrenorul sibienilor crede că rezultatul a fost unul mincinos.

Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Hermannstadt, s-a declarat nemulțumit, afirmând la conferința de presă că echipa sa merita să obțină un rezultat pozitiv.
„Am recunoscut că meritam să pierdem când am jucat prost, dar azi nu e cazul să să spun așa ceva. Nu trebuia să pierdem niciodată meciul acesta. Eu zic că este un rezultat mincinos. Norocul a fost de partea Craiovei, dar și precizia. Dacă eram mai atenți, intram cu 2-0 la pauză. Cred că am fost egalii lor, nu au fost cu nimic peste noi. Acesta e fotbalul, n-avem ce să facem. Ne pregătim pentru ultimele două meciuri din sezonul regulat și apoi o să tragem să ne salvăm în play-out”, a spus Vasile Miriuță.

După această înfrângere, Hermannstadt rămâne pe locul 9, cu 29 de puncte, la 5 puncte de Poli Iași, locul 6

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu