Sibian fără permis, prins la volanul unei mașini neînmatriculate și cu numere false, la Axente Sever

171

Un bărbat de 39 de ani a fost depistat în trafic de polițiști la volanul unei mașini pe raza localității Axente Sever. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că omul nu avea permis de conducere.

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 12,30, pe raza localității Axente Sever, a fost depistat un localnic în vârstă de 39 de ani care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că mașina este neînmatriculată, iar numărul de înmatriculare aplicat este fals”, spun polițiștii sibieni. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi