Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Sabin Mareş, elevul din Sibiu premiat de NASA: A fost ca în filme! Să nu regreţi nimic în viaţă!

1.250

Sabin Mareş, unul din cei opt elevi sibieni care au câştigat una din competiţiile NASA din SUA, transmite un mesaj foarte clar generaţiei sale: „Să nu regreţi nimic! Să trăieşti viaţa ta, nu a altora!” Despre visul american trăit, cei opt fantastici care au reprezentat cu cinste Sibiul şi colegiile „Goga” şi Lazăr” spun că a fost ca în filme. Un întreg oraş a trăit visul american al unor elevi de la două licee concurente din municipiu şi au susţinut cu bani ca aceştia deplasarea în SUA a acestora.

Lecţie matură de viaţă spusă de un copil: „Să nu regreţi nimic!”

Unul din cei mai maturi copii care ne-au reprezentat oraşul şi ţara în America, Sabin Mareş, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, ne oferă cea mai sinceră şi matură lecţie de viaţă. El şi colegii săi au fost premiaţi şi felicitaţi azi de cei de la Inspectoratul Şcolar. Un prilej bun ca aceşti tineri să spună exact ce gândesc şi simt. Despre cum a fost în SUA, cei opt elevi învingători în SUA, au spus clar: „Ca în filme!”. Sabin, unul din cei opt care au format echipa Valak nu se sfieşte să compare oamenii din Sibiu cu cei din America. Întrebat ce l-a impresionat cel mai tare, Sabin Mareş a răspuns: „Oamenii. Oamenii au fost foarte deschişi, foarte sociabili. Veseli. Asta se vede şi în Sibiu, dar în alte oraşe ale României, nu se vede.” Prima lecţia învăţată în SUA de cei opt copii de la „Goga” şi „Lazăr”, este să facă ce le place, cu pasiune. „Să nu regreţi nimic!” este îndemnul lui Sabin către toţi cei care nu îndrăznesc măcar să viseze la ceva mai bun. Sabin Mareş crede că cel mai bun sfat pe care l-ar putea da tuturor de vârsta lui este „să nu înveţe doar pentru şcoală. Să îşi pună în practică hobby-urile. Să nu facă ce vor ceilalţi, să facă ce vor ei. Să trăiască viaţa lor, nu a altora”. 

Sabin, Radu, Gabriel, Mihai, Victor, Rareş, Radu şi Eric – cei opt fantastici din Sibiu

Victor Palagniuc, coleg şi el cu Sabin Mareş, în echipa Valak, spune că până acum nimeni nu i-a luat în serios cum au făcut-o astronauţii americani. „Cea mai interesantă chestie a fost când ne-a testat codul din spaţiu, de pe staţia spaţială, astronauţii să ne testeze codul şi ne-au luat foarte în serios şi au spus că am contribuit la cercetare, pentru că a fost pentru prima dată când în spaţiu s-a reuşit să se agaţe sateliţi în mod autonom. Nu noi am reuşit asta, ci altă echipă la acest concurs”, a spus Victor. Întrebat dacă până acum au mai fost luaţi în serios de cei mari, Victor a răspuns râzând: „Nici chiar aşa!” 

Copiii Sibiului onoraţi că astronauţii americani le-au apreciat munca

Sabin Mareş, Radu Căpriţă, Gabriel Mihăilă, Mihai Ghişe, Victor Palagniuc, Rareş Păltineanu, Radu Cataramă şi Eric Avram sunt cei opt copii care au venit victorioşi din America. Într-un articol pentru şcoală, Sabin Mareş mărturiseşte că pentru ei nu a fost o joacă, ci o onoare. „A fost o onoare să ştim că munca noastră a fost testată pe Staţia Spaţială Internaţională şi am trăit clipe de neuitat în Statele Unite pe care, cu siguranţă, le vom povesti cu toată plăcerea celor dragi şi suntem extrem de mândri de noi şi de cei care ne-au sprijinit”, a consemnat Sabin Mareş.

Au câştigat competiţia secundară a concursului Zero Robotics al NASA

Cei opt elevi de clasa a XII-a, care studiază la specializarea Matematică Informatică din colegiile naţionale „Octavian Goga” şi „Gheorghe Lazăr” din municipiul Sibiu, au câştigat competiţia secundară numită Virtual Finals a concursului internaţional Zero Robotics, organizat de către NASA şi Universitatea MIT din SUA. Cei opt liceeni sibieni au reprezentat Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu pentru prima dată în concursul Zero Robotics, potrivit directorului colegiului, Laura Dumitru. Unul dintre liceeni învaţă la Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi, împreună cu ceilalţi, au format împreună echipa Valak, pentru că mai exista o echipă (Quaternion) de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, iar regulamentul concursului nu permitea existenţa a două echipe care să reprezinte acelaşi liceu. Elevii care au reprezentat Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cei din echipa Quaternion au reuşit să ocupe locul al treilea, în ISS Finals, marea finală a concursului Zero Robotics. Cei de la „Lazăr” au făcut parte dintr-o alianţă, care a luat locul al treilea,între 14 alianţe care au concurat. ISS Finals înseamnă „programe trimise efectiv roboţilor de pe ISS – Staţia Spaţială Internaţională”, potrivit profesorilor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. 

Copii care au conectat sateliţi în cel mai scurt timp

În cadrul concursului de anul acesta, elevii au primit sarcina fără precedent de a conecta cu succes, în cel mai scurt timp posibil, doi sateliţi, evitând în acelaşi timp ciocnirea sateliţilor de reziduurile spaţiale, în condiţii de microgravitaţie din orbita joasă a Pământului. În timpul competiţiei, roboţii SPHERES vor fi configuraţi cu ajutorul unor cleşti imprimaţi 3D chiar la bordul ISS. Competiţia Zero Robotics îşi propune să inspire viitori ingineri şi oameni de ştiinţă, oferindu-le elevilor ocazia de a-şi depăşi limitele şi de a-şi dezvolta abilităţi noi în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi să-i ajute să capete abilităţi esenţiale specifice ingineriei, precum rezolvarea problemelor, designul procesului de gândire, training de operaţiuni, muncă de echipă şi abilităţi de prezentare. În marea finală a competiţiei Zero Robotics din acest an s-au calificat cinci echipe româneşti – din Sibiu, Târgovişte şi Timişoara, iar în competiţia secundară Virtual Finals, alte trei echipe din Timişoara, Sibiu şi Bucureşti, în total opt echipe reprezentând România.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. […] Victor Palagniuc, coleg cu Sabin Mareş în echipa Valak, spune că până acum nimeni nu i-a luat în serios cum au făcut-o astronauţii americani. ”Cea mai interesantă chestie a fost când ne-a testat codul din spaţiu, de pe staţia spaţială, astronauţii să ne testeze codul şi ne-au luat foarte în serios şi au spus că am contribuit la cercetare, pentru că a fost pentru prima dată când în spaţiu s-a reuşit să se agaţe sateliţi în mod autonom. Nu noi am reuşit asta, ci altă echipă la acest concurs”, a spus Victor, citat de oradesibiu.ro. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...