Ora de Sibiu
Știri in direct

DIICOT își întrerupe activitatea în semn de protest față de OUG-ul pe legile justiției

273

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat luni că își va întrerupe activitatea până pe 8 martie, în fiecare zi.

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a decis, cu 221 de voturi din 231 de procurori, să suspende activitatea zilnic, între orele 8.00 și 12.00, de mâine și până pe 8 martie.
Procurorii DIICOT protestează astfel față de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, a înțeles să adopte a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanță de urgență, a „legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni sunt de natură să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție, arată procurorii DIICOT.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...