andrei workout 4

La doar 18 ani, Andrei a reușit să creeze o corelație sănătoasă între minte și trup. Tânărul sibian se deconectează zilnic de la tot ce înseamnă tumultul vieții și petrece ore bune în natură, făcând sport. Alături de echipa lui, FLUX – Street Workout Team, îi învață pe toți cei interesați să execute mișcările corect, în așa fel încât să existe mereu disciplină în ceea ce fac.

andrei workout 1

Antrenament zilnic în parcurile din Sibiu
Andrei Poienaru are 18 ani și este elev la Liceul Tehnologic Energetic din Sibiu. El spune că mereu a preferat sportul în defavoarea oricărui lucru și că este bucuros că are posibilitatea să se antreneze în natură, în parcurile din oraș.
Tânărul a încercat, mai întâi de toate, să se antreneze în sala de forță, însă simțea că ceva lipsește. „Am mers jumătate de an la sală și, în timp ce mergeam acolo, treceam prin parcul Sub Arini, loc în care am văzut multe persoane care se antrenau… Și îi vedeam zi de zi, astfel că, la un moment dat, m-am hotărât să ma alătur lor. A trecut un an și jumătate de când merg și mă antrenez în parc”, povestește Andrei.
La sală nu îi plăcea fiindcă se simțea închis și inhibat. În parc, se simte ca într-o familie, motiv pentru care, vara, petrece și șapte ore alături de prietenii săi.

andrei workout 2

După doar șase luni de „muncă”, s-a decis să participe la concursul Național de Street Workout, acolo unde a reușit să ia locul cinci.

andrei workout 8

Flux Street Workout Team, a doua familie a lui Andrei
Cincizeci de sibieni fac parte din echipa de street workout. Cu toții se adună la antrenamente fie în Parcul Sub Arini, fie în cel de pe Coposu, în spatele skate-park-ului. Îi poți observa de la distanță, după felul în care își execută fiecare mișcare, în mod disciplinat. Andrei spune că există două mari reguli în ceea ce fac ei și anume: „să fii disciplinat și să te simți bine”.

andrei workout 7

Flux Street Workout Team încearcă să îi motiveze pe sibieni să petreacă mai mult timp în aer liber și să facă mișcare. „Noi organizăm antrenamente și încercăm să îi motivăm pe oameni să vină la mișcare. Nu trebuie să mergi la concursuri, ci doar să te deconectezi de toată tehnologia și să te simți tu bine”, spune Andrei.

andrei workout 10

Toamna trecută, băieții au organizat și un concurs cu ocazia Zilei Mondiale de Tracțiuni.

andrei workout 12

În plus, sibienii vor să deschidă, începând cu 4 martie, un nou sezon de street workout. „De anul acesta vrem să facem lucrurile mai moderne, să zicem așa. Pe 4 martie deschidem sezonul de street workout și vrem să vină cât mai multă lume, vrem să arătăm că avem planuri concepute la antrenamente. Și vrem să facem și mici concursuri între noi, sibienii”, ne-a spus Andrei.

Antrenamente gratuite, în parcurile din Sibiu
Andrei, alături de echipa lui, face totul pe gratis: la antrenamente poate veni oricine este interesat și nu trebuie să plătească nimic pentru ajutorul oferit.

andrei workout 9„Noi îi ajutăm pe toți gratis. Avem o cutie a dorințelor, iar acolo, fără obligații poate dona oricine oricât. Cu banii strânși cumpărăm un echipament pe care îl poate folosi oricine, fie că a dat bani sau nu. Și, în plus, cu banii strânși vrem sa formăm o echipă și în acte”, povestește tânărul sibian.

Canal de YouTube, unde prezintă tutoriale pentru oamenii care vor să lucreze corect exerciții
Andrei Poienaru are și un canal pe Youtube, loc în care încarcă videoclip-uri destinate oamenilor interesați să învețe exerciții noi, dar și cum trebuie executate.

video

„Pe canalul meu de YouTube pun tutoriale pentru oamenii care pot învăța cum să facă lucrurile corect. De exemplu, cum să slăbești frumos sau cum să îți crești anduranța. Eu de mic am vrut să fac sport. Am văzut că sunt bun la mișcare, iar asta m-a motivat”, spune Andrei.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.