Un sibian și-a pus prietena fără permis la volan – Ambii au dosare penale acum

579

Doi tineri inconștienți au fost opriți al timp de polițiști. Fata conducea fără a avea permis, iar cel din dreapta știa acest lucru, dar totuși i-a dat mașina pe mână.  

La data de 28 februarie, în jurul orei 17,30, în localitatea Șelimbăr, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Prelungirea Mihai Viteazu de către o localnică în vârstă de 27 de ani.

Polițiștii au constatat că femeia nu are dreptul de a conduce, iar cel care o însoțea, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Gura Râului,  îi încredințase autoturismul conștient fiind că prietena sa nu deține permis de conducere.

Astfel, pe numele femeii s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar însoțitorul s-a ales cu dosar penal privind infracțiunea de încredințare a unui autovehicul spre a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care cunoaște faptul că nu deține permis de conducere.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.