Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

Cele mai frumoase cântece populare răsună la Festivalul „Lucreția Ciobanu” din Sibiu

422

Cele mai frumoase cântece popuare din marile zone etnografice ale României vor răsuna marți și miercuri la cea de-a patra ediție a Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu”. Pe scena festivalului vor urca Junii Sibiului, Ceata Junilor, Veteranii Junii Sibiului și interpreți binecunoscuţi ai muzicii populare, pentru a marca primul mare eveniment din anul aniversar JUNII SIBIULUI – 75 de ani de activitate.

Marţi, 5 martie 2019, scena aparține celor 15 tineri admişi în faza finală a concursului. Vor încerca să convingă juriul de specialitate că pot urca pe podiumul acestei competiții: Diana Crețu – Sibiu, Roberta Selagea – Timiș, Florin Pieleanu – Teleorman, Sînziana Ștefan – Suceava, Coralia Costea – Alba, Geanina David – Olt, Florin Ștefan – Dâmbovița, Roxana Lupu – Vaslui, Alexandra Togănel – Mureș, Mădălina Artem – Tulcea, Damian Spinei – Republica Moldova, Mădălina Mureșan – Mureș, Roxana Rozovlean – Timiș, Anișoara Popeascu – Olt şi Cosmin Dorca – Sibiu. Ca în fiecare an, publicul va fi chemat să îşi desemneze preferatul, prin completarea unui chestionar de către spectatorii prezenţi în sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Tot astăzi, pe scena festivalului vor evolua foști laureați ai festivalului, strânşi într-o șezătoare muzical-coregrafică, alături de membrii Ansamblurilor Folclorice „Ceata Junilor” şi „Veteranii Junii Sibiului”.

Gala Laureaților va avea loc miercuri, 6 martie 2019 și va fi urmată de un spectacol de zile mari, în conceptul artistic al Silviei Macrea. Este vorba despre o întrecere între reprezentanții marilor zone folclorice ale României, pe segmentele: muzical, gastronomic, etnologic, coregrafic. Protagonişti ai momentelor coregrafice vor fi Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, care aniversează, pe tot parcursul anului, 75 de ani de activitate neîntreruptă.

Ultimele bilete pentru accesul la spectacole pot fi procurate la prețul de 40 lei/ bilet, respectiv 20 de lei, de la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, începând cu orele 17.00.

PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU”, EDIȚIA A IV-A
5 martie 2019, ora 18.00, Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu

• Concurs al tinerilor interpreţi de muzică populară
• Spectacol susţinut de: Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului” şi soliştii: Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Alina Pinca, Radu Goța, Ionuț Cocoș, Ioana Bogdan, Florin Mihalache, Mihaela Pițigoi, Ionela Sterp, Andrada Tulvan, Izabela Tomița, Ilie Medrea, Olguța Berbec, Angelica Flutur, Alexandru Urs, Denisa Bărbat, Dan Vasilescu, Larisa Uță, Paula Medrea, Claudia Olariu, Luminița Dejan, Cosmin Herăscu, Ion Drăgan, Maria Butilă, Călin Brăteanu, Dumitru Teleagă, Matilda Pascal Cojocărița, Gheorghe Turda, Mariana Anghel

6 martie 2019, ora 18.00, Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu
• Gala Laureaţilor
• Spectacol susţinut de: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” şi soliştii: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Răzvan Năstăsescu, Georgiana Necșa, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Mădălina Mîrza, Daniel Pop, Vlăduț Sărmaș, Cristina Bugnar, Marian Medregoniu, Narcisa Băleanu, Cosmin Bîrlan, Irina Birou, Iulia Mihai, Simona Alexandru, Gabriel Dumitru, Stelian Păun, Oana Tomoiagă, Daria Gâdea, Silvia Timiș, Maria Mihali, Stana Stepanescu, Florin Boita, Bogdan Firu, Ciprian Pop, Andra Matei, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Marian Gogan, Carmen Popovici Dumbravă, Ionuț Fulea, Nineta Popa

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...