Ora de Sibiu
Știri in direct

Un sindicalist îndeamnă polițiștii să susțină protestul pentru construirea de autostrăzi

136

Demersul afaceristului sucevean care a construit primul metru de autostradă din Moldova a avut răsunet. Bogdan Bănică, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, a anunțat, pe Facebook, că susţine demersul suceveanului. Acesta propune ca polițiștii să se alăture protestului din data de 15 martie și să își ia pauza de masă la ora 15. 

„Înainte de a fi polițist, sunt român. Înainte de a fi polițist sunt bucovinean, sucevean, un simplu cetățean al acestei țări revoltat de ignoranța conducătorilor, indignat de rânjetul sarcastic al celor ce ne-au umilit la propriu ani în șir, încurajați de indiferența și neimplicarea noastră.Iar când un seamăn reușește, într-un mod cât se poate de inedit, să atragă atenția cu privire la una dintre problemele reale ale societății, nu pot rămâne impasibil. Voi spune #DA provocării lansate de Stefan Mandachi, aceea de a ne opri din orice activitate profesională pe 15 martie, la ora 15.00, pentru 15 minute”, a scris, pe Facebook, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.

Bogdan Bănică propune ca, în semn de susținere față de demersul suceveanului Ștefan Mandachi, cel care a construit singur primul metru de autostradă din Moldova, toți polițiștii din țară să-și ia pauza de masă vineri, 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute, având în vedere că agenții nu au voie să protesteze din cauza calității de funcționar public.

„⚠️ ATENȚIE! Fiecare polițist beneficiază, în timpul programului de lucru, de 20 de minute pauză de masă. Ce-ar fi ca toți polițiștii din această țară să-și ia pauza de masă vineri, 15 martie, fix la ora 15.00? Nimic ilegal. Doar că astfel ne vom putea manifesta și noi, angajații Ministerului Afacerilor Interne, nemulțumirea generalizată, astfel vom putea fi #alături de un român cu inițiativă. ⚠️ 🆘 Dacă și tu, polițist român, îți dorești ca România să aibă autostrăzi, hai să ne unim. #Șîeu vreau autostrăzi în România…măcar una în Moldova! #share Vineri, 15 martie, ne luăm pauza de masă la ora 15.00, distribuie #șîtu să tragem acest semnal de alarmă!‼️”, a conchis liderul de sindicat.

Afaceristul Ștefan Mandachi, din Suceava, a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova și îi provoacă pe români să se alăture protestului lui: să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute. Mai mulți oameni de afaceri s-au alăturat deja demersului.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...