Ora de Sibiu
Știri in direct

Asistentă de la Spitalul Județean agresată de un șofer implicat într-un accident – A lovit-o în timp ce îl îngrijea

2.923

Şoferul sibian, de 46 de ani, care ieri dimineaţă a intrat cu maşina în alt autoturism pe Bulevardul Coposu, în zona Electrica, când a fost dus la spital fiind rănit, a lovit asistenta medicală care l-a îngrijit. Bărbatul agresiv a fost potolit de poliţiştii care oricum se aflau în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Sibiu. Acum şoferul s-a ales cu dosar penal şi a fost transferat la Psihiatrie.

Asistentă lovită de pacient, în timp ce încerca să îl ajute la spital

Poliţiştii au fost nevoiţi să sară în ajutorul asistentei medicale, care a încercat ieri dimineaţă, la UPU să îl ajute pe pacientul adus cu ambulanţa, însă s-a trezit că este lovită de acesta. „În dimineața zilei de 7 martie a.c., în jurul orei 08,00, polițiștii sibieni au fost solicitați să intervină în UPU din Spitalul Clinic Județean Sibiu, sesizat fiind faptul că un bărbat ar fi avut un comportament agresiv față de un cadru medical. După sosirea polițiștilor în unitatea medicală, conflictul a fost aplanat, iar bărbatul a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre un sibian în vârstă de 46 de ani, victimă a unui accident rutier produs cu puțin timp în urmă în municipiul Sibiu”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter. Potrivit acesteia, şoferul internat în spital, care a dat în asistenta medicală, s-a ales cu dosar penal. „În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii incidentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a mai declarat Elena Welter.

Asistenta medicală a depus plângere la Poliţie, după ce a fost plesnită de pacientul agresiv

Asistenta medicală de la Urgenţă, care lucra ieri dimineaţă, în cabinetul de Chirurgie, a depus plângere împotriva pacientului violent. „Ieri dimineața, în jurul orei 7,30 un pacient în vârstă de 46 de ani, din Sibiu, a fost adus la UPU în urma unui accident rutier pentru a primi îngrijiri medicale. Pacientul a avut un comportament agresiv și a agresat-o fizic pe una din asistentele aflate în tura de lucru pe cabinetul de chirurgie din UPU și care îi acorda îngrijiri medicale. Incidentul a fost aplanat de Politie, care se afla la fata locului, și de personalul medical. Pacientul a fost imobilizat și a fost ulterior transferat la Spitalul de Psihiatrie. Asistenta agresată are o plagă contură la buza inferioară”, a arătat purtătorul de cuvânt al spitalului sibian, Decebal Todăriţă.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...