Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

Elevi dați afară de la Simularea la Română. Unul a copiat la Hoghilag, altul a fost prins cu telefonul, la Mediaș

330

Doi elevi din județul Sibiu, unul din Hoghilag, altul de la o școală din municipiul Mediaș, au fost prinși că doreau să copieze și au fost eliminați azi, de la simularea examenului de Evaluare Națională la limba și literatura română. Cei prinși că intenționau să copieze, nu pățesc nimic, pentru că a fost vorba doar de o simulare.

Dați afară din clasă de la simularea la Română

Un elev a fost dat afară din clasă, în timpul simulării Evaluării Naționale la limba și literatura română, la școala din Hoghilag. Acesta a fost prins de profesor în timp ce încerca să copieze de pe ciorna colegului său din față. Un alt elev de la Școala nr. 7 din municipiul Mediaș a fost eliminat tot azi, de la aceeași simulare, pentru că a avea telefonul mobil la el, deși acest lucru este interzis, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, profesorul Constantin Dincă.

Aproape 400 de elevi au absentat de la simularea la Română

Astăzi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu, a fost susţinută simularea probei de limba şi literatura română din cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. „La începutul semestrului II al anului şcolar 2018 – 2019, în aplicaţia SIIR existau 3904 elevi înscrişi în clasa a VII-a şi 3.642 elevi la clasa a VIII-a. La clasa a VII-a, din cei 3.904 elevi au solicitat participarea la simularea examenului de Evaluare Naţională 3.781 elevi, diferenţa fiind dată de elevii din unităţile de învăţământ special şi cei cu C.E.S. care participă la această simulare doar la cererea scrisă a părintelui. De asemenea, la clasa a VIII-a, din cei 3.642 elevi au solicitat participarea la simularea examenului de Evaluare Naţională 3.556 elevi. La clasa a VII-a din cei 3.781 elevi care puteau susţine această simulare au fost prezenţi 3577 elevi (94,07%), 203 elevi au absentat. La clasa a VIII-a din cei 3556 elevi care puteau susţine această simulare au fost prezenţi 3372 elevi (94,83%) şi 184 elevi au absentat”, potrivit unui comunicat de presă al IŞJ Sibiu.

Marţi e simularea la Matematică 

Următoarele etape ale simulării examenului de Evaluare Naţională 2018 se vor desfăşura marţi (matematică) şi miercuri (limba şi literatura maternă).

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...