dragnea la dna
Foto: Arhivă Mediafax

Președintele PSD Liviu Dragnea a ajuns sâmbătă la spital, după ce în cursul zilei de sâmbătă, a acuzat dureri la spate. Acesta urmează să fie supus unui RMN și analizelor medicale.

„A mai avut o repriză de discopatie sciatică. S-a acutizat chestia asta. Astăzi de abia mai stătea în picioare să vorbească de durere. Am insistat să se ducă să își facă un RMN să își facă analize și să asculte sfatul medicului. După ședința de la PSD Ilfov ne-am împărțit. Eu și colegul mei Mircea Drăghici am plecat spre Brăila, iar dumnealui a plecat spre București. Domnul Dragnea a plecat la spital, unde medicul îi va face RMN, analize”, a declarat Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, pentru MEDIAFAX.
Acesta a mai spus că în funcție de starea sa va pleca sau nu în cursul zilei de mâine la Brăila.
Liderul PSD a început să acuze dureri de spate în special după discursul de la Târgoviște, de vineri, acolo unde a și menționat la pupitru că este foarte rece.
Discopatia lombară apare în urma unor traume fizice repetate şi a presiunii constante şi îndelungate exercitatea asupra coloanei vertabrale.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. Sarmanul Liviu, o fi facut hernie de disc ridicandu-si nivelul de trai? Sau ridicand nivelul preturilor la gaz, electricitate, apa, telefon, televiziune sau ceapa verde?!! Daca nu ti cont de ce ridici, te ia boala.