Ora de Sibiu
Știri in direct

Contestație pentru tronsonul de autostradă Sibiu-Boița. Ministrul Cuc: ”Nu mai tolerez contestatarii de meserie!”

1.380

Răzvan Cuc s-a enervat marți când a aflat că tronsonul de autostradă Sibiu – Boița, are parte de o contestație după ce s-a anunțat firma care o să se ocupe de lucrările de execuție. Ministrul Transporturilor spune că s-a săturat de ”contestatarii de meserie”.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, marți, că nu mai tolerează ”contestatarii de meserie”, modificările aduse Legii achiziției venind în scopul deblocării proiectelor mari, în special celor legate de infrastructură. El a anunțat că va vorbi cu firma care a contestat luni Sibiu-Boița.
„Orice firmă după decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) se poate duce mai departe în instanță, dar noi semnăm contractele ca să putem avansa cu lucrările de execuție pe acele proiecte. Modificările vizează și valoarea despăgubirilor și cum se vor percepe aceste despăgubiri, anume nu din valoarea investiției cum era până acum, ci din profitul pe care îl declară firma respectivă la lucrările la care vine să participe la licitație. Vizează accelerarea lucrărilor. În nicio formă nu se blochează proiectul. Săptămâna viitoare se va da raportul”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
El a adăugat că modificările Legii achiziției nu vor bloca contestațiile firmelor.
„Ținem cont și nu blocăm dreptul la contestație al niciunei firme sau ONG. În urmă cu două săptămâni a fost atacat și contestat Sibiu-Pitești de către trei persoane fizice, pe motiv că nu avem destule pasaje prevăzute pentru acele mamifere mari și că nu s-au făcut destule cercetări pentru existența liliecilor în zonă. Presupun că sunt ONG”, a mai spus Cuc.
Ministrul Transporturilor a afirmat că va discuta cu firma care a contestat luni începerea lucrărilor pe tronsonul Sibiu-Boița, susținând că nu mai tolerează „contestatarii de meserie”. Contractul ar fi trebuit semnat duminică.
„Este vorba despre lotul Sibiu-Boița. S-a depus în cursul zilei de ieri, am fost și eu informat despre această contestație. O să am o discuție împreună cu domnul Neaga și cu o comisie de la CNAIR cu firma care a depus această contestație, să văd și eu motivele pentru care a depus. Nu mai tolerez acești contestatari de meserie care au arătat că de-a lungul vremurilor nu au excelat în implementarea proiectelor. E o firmă care a participat la licitație pentru acest proiect. Își doresc să blocheze”, a conchis Cuc.
Comisia juridică și Comisia de Industrii ale Camerei Deputaților au amânat, marți, votul asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Votul se va da săptămâna viitoare, marți.
„Am avut în discuție o lege extrem de importantă pentru dezvoltarea economică a României, Legea achizițiilor publice. Din păcate practica ne-a demonstrat că această lege a devenit cel mai bun prilej pentru anumiți contestatari, noi le spunem -contestatari de profesie-, care au reușit să blocheze toate achizițiile din această țară, de la apă minerală la execuția de autostrăzi. În consecință astpzi am avut în discuție modificarea legii. Nu atacă, influențăm sau împiedicăm sub nicio formă dreptul de contestare, însă după ce o instanță s-a pronunțat, contractul poate să înceapă, astfel scurtăm etape extrem de importante, uneori chiar ani de zile, pentru a finaliza lucrările pe care le așteptăm cu toții, în special cele de infrastructură”, a declarat președintele Comisiei pentru Industrii, Iulian Iancu.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și
1 Comentariu
  1. gigi spune

    Nu doar ei au depus contestatie, este ultima contestatie dintr-un lung sir de contestatii.Licitatia a fost demarata in 2017.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...