Iohannis il contrazice pe Donald Tusk referitor la relaia cu SUA
Credit foto: Digi24

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că regretul său este că nu a găsit în mandatul său un Guvern cu care să poată colabora, precizând că speră ca în al doilea mandat să aibă un astfel de Executiv.

„Regretul meu în primul mandat care dă să se încheie că nu am găsit un Guvern cu care să pot să lucrez și sper să la al doilea mandat voi găsi un Guvern cu care să pot lucra, în așa fel încât să nu fiu în situația penibilă când mă întreabă ce o să fac și eu să le spun că nu am cu cine să lucrez”, a afirmat Klaus Iohannis, marți la dezbaterea „Președinte sau cetățean/ om politic și societate civilă”.

Întrebat despre Guvernul Cioloș, șeful statului a spus că a administrat „rezonabil” România. „Guvernul Cioloș a administrat România rezonabil de bine. Dar un guvern trebuie să guverneze, să vină cu politici, să legifereze, mult mai mult decât putea să facă un Guvern de tehnocrați”, a completat Iohannis.

Președintele României a anunțat încă din luna iunie a anului trecut că va candida pentru un nou mandat la Cotroceni. PNL a anunțat că îl susține pe Iohannis.

Klaus Iohannis a participat, marți seară, la dezbaterea „Președinte sau cetățean/om politic și societate civilă” organizată în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului de către Asociația One World Romania.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. Situatia se datoreste slabei implicari a partidelor de dreapta si de centru si asa va fi si in continuare cu actualele conduceri a acestor partide.