Ora de Sibiu
Știri in direct

Taxa pe sticle se aplică din aprilie. Ce înseamnă asta

523

Comercianții sunt obligați, printr-o ordonanță, să preia în regim de garanție, sticlele returnabile. Dar, s-ar putea ca această cerință să nu se aplice. ziare.com a scris despre problemele ordonanței. 

Motivul – au explicat surse din piata consultate de Ziare.com – este ca Guvernul a creat un sistem de reciclare greoi, care cel putin pe termen scurt s-ar putea sa nu-i foloseasca romanului la nimic…

Potrivit OUG 74/2018, incepand cu data de 31 martie, magazinele care vand produse in ambalaje reutilizabile – adica acele ambalaje create si puse pe piata special pentru a fi refolosite – vor avea o serie de noi obligatii. Mai exact, aceste magazine trebuie:

– sa il informeze pe client ca valoarea fiecarui ambalaj reutilizabil este de 0,5 lei si sa evidentieze pe bon aceasta valoare;

– sa preia, la cerere, ambalajele reutilizabile de la client, in regim de garantie;

– sa-i returneze clientului, la cerere, in baza bonului fiscal, 0,5 lei pentru fiecare ambalaj reutilizabil returnat.

Ce este, de fapt, ambalajul reutilizabil?

OUG 74/2018 nu ofera o lista exhaustiva cu aceste ambalaje – pe care sa figureze, spre exemplu, sticle, borcane sau butoaie cu diverse gramaje etc. – ci il lasa pe producator sa stabileasca singur care dintre ele merita refolosite.

In plus, ordonanta prevede ca producatorul trebuie sa scrie pe eticheta daca ambalajul este reutilizabil, astfel incat sa stie si clientul ca il poate returna, contra garantiei de 0,5 lei.

Guvernul a considerat ca acest sistem merita impus prin ordonanta de urgenta pentru ca va creste rapid numarul de ambalaje care – in loc sa ajunga la gunoi si sa polueze – vor fi repuse in circuitul de productie.

In realitate – desi ideea de a reutiliza ambalaje e buna – nu exista niciun motiv ca ea sa fie impusa prin ordonanta de urgenta, de vreme ce oricum acest nou sistem de reciclare gandit de Guvern nu va putea fi aplicat peste noapte. Iata de ce.

Supermarketurile nu au inca nici spatii si nici circuite de lucru pentru preluarea ambalajelor reutilizabile

Ca sa preia ambalajele reutilizabile, in regim de garantie, magazinele ar trebui sa aiba spatii in care sa le depoziteze. Iar cele mai multe nu dispun de asa ceva.

In plus, aceleasi magazine ar trebui sa aiba oameni care sa se ocupe de preluarea ambalajelor, de trierea lor si de returnarea catre producatori. In plus, ar fi nevoie ca parte dintre angajati sa plateaca garantiile catre clienti. Practic, preluarea ambalajelor ar reprezenta o noua ramura de activitate de care magazinele ar trebui sa se ocupe.

Directorul executiv al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), George Badescu, a spus ca reciclarea, in sine, este necesara. Dar ca pentru implementarea sistemului impus de OUG 74/2018 va fi nevoie de o perioada de adaptare. „Nu cred ce ar fi de folos sa ne asteptam ca data de 31 martie sa fie ceva.. apocaliptic (…) Noi speram ca va exista si o perioada de adaptare. Sigur, marile magazine vor face, din punct de vedere legal, ceea ce se va impune. Fiecare retailer isi va crea, probabil, propriul sistem.

Cu siguranta ca o mare problema este cea a spatiului de depozitare a ambalajelor reutilizabile. De aceea, ne-am putea gasi solutii. Sa spunem ca ne-am putea gandi la predarea ambalajelor reutilizabile intr-o singura zi a saptamanii, fapt care ar permite si transportul lor imediat catre producator, fara depozitare de durata… Sunt aici o serie de provocari care vor trebui rezolvate.Nu trebuie sa uitam, insa, ca, de fapt, cel care declara ca un ambalaj este reutilizabil nu este comerciantul, ci producatorul. Ramane sa vedem daca producatorii vor alege sa foloseasca ambalaje reutilizabile si daca, intr-o perioada de timp, preferintele consumatorilor se vor orienta catre produsele prezentate in ambalaje reutilizabile sau nu…”, a declarat George Badescu.

Producator de conserve: Sticlele si borcanele nu mai sunt rezistente ca sa le refolosim. Ordonanta n-o sa aiba niciun efect!

Laurentiu Capmare, directorul fabricii tecucene de conserve Contec Foods, spune ca toate borcanele pe care le foloseste la ambalare sunt de unica folosinta.

„Nimeni nu va putea aplica aceasta ordonanta. Nici producatorul, nici supermarketul. Si va spun de ce. Oamenii care au creat-o s-au gandit ca producatorul va refolosi sticlele si borcanele. Problema este ca acestea nu mai sunt la fel de rezistente cum erau odata. Acum bagi 100 de sticle in masina de spalat si esti norocos daca mai scoti 60! Si-atunci, de ce sa te mai chinui sa le refolosesti? In ordonanta scrie ca producatorul trebuie sa declare ca ambalajul e reutilizabil. Dar de ce ar face-o? Credeti ca o va face vreunul? Eu nu cred.La mine scrie clar, in specificatiile tehnice ale borcanului ‘OW’ – ‘One Way’ (de unica folosinta -n.red.) . Daca el e de unica folosinta, pot sa-l declar altfel? Si va mai spun ceva. Eu inteleg ca s-a dat ordonanta de urgenta si e in vigoare. Dar normele de aplicare le-ati vazut? Eu n-am vazut sa se fi publicat si norme, care sa spuna cum se aplica ordonanta. Asa ca… ramane imposibil de aplicat, asa cum am zis”, a declarat Laurentiu Capmare.

Producatorii de bere: Capacitatea de reutilizare a ambalajelor exista. Dar functionarea sistemului nu tine doar de noi

Julia Leferman, presedintele Asociatiei Berarii Romaniei, a explicat pentru Ziare.com ca deja in industria pe care o reprezinta sistemul de reutilizare a ambalajelor functioneaza. Daca el se va putea si extinde ramane de vazut.

„Noi suntem industria care are cea mai mare pondere a ambalajelor reutilizabile aflata in piata in acest moment. Motivul: producatorii de bere au pastrat liniile de productie care permit folosirea ambalajelor reutilizabile.Sistemul de returnare a ambalajelor functioneaza cu predilectie in sectorul Horeca (restaurantelor si hotelurilor fiindu-le usor sa-i returneze producatorului sticlele – n.red.) si in magazinele mici, de proximitate.De fapt, singurul loc in care sistemul nu functioneaza in acest moment este retailul, zona de comert modern. Cumva, motivul adoptarii acestor noi norme (cele ale OUG 74/2018 – n.red.) a fost extinderea folosirii acestui tip de ambalaje si pe sectorul retail. Daca acest lucru se va intampla intr-adevar sau nu depinde de mai multi factori.Cu alte cuvinte, producatorii vor putea creste ponderea berii in ambalaj reutilizabil in functie de capacitatea lor tehnica, dar si daca produsele astfel ambalate vor fi preluate de retail si puse la vanzare pe scara mai larga”, a declarat Julia Leferman.

Ambalajul e reutilizabil doar cand ii convine producatorului?

Din intelegerea nostra, legea spune ca o sticla de bere sau un borcan, spre exemplu, indiferent de caracteristicile tehnice, sunt considerate reutilizabile numai daca producatorul le declara ca atare.

Asa se face ca producatorul poate declara ca o sticla de 0,5 litri cu bere sau un borcan de 800 de ml cu muraturi livrate unui restaurant sunt reutilizabile (pentru ca si le poate recupera usor), dar ca alte ambalaje similare, livrate unui magazin, nu sunt reutilizabile (din cauza ca ar fi greu sau chiar imposibil de recuperat).

Potrivit legii, in 2019, atat producatorii cat si comerciantii se vor putea acomoda cu sistemul de returnare a ambalajelor. Incepand cu anul 2020, insa, producatorii vor fi obligati sa foloseasca din ce in ce mai multe ambalaje reutilizabile. Iar pana 2025, un sfert dintre ambalajele folosite de producatori vor trebui sa fie reutilizabile. Asta, daca intre timp legea nu se va mai imblanzi…

Sistemul de garantie ar putea scumpi produsul

Pana la acest moment, nici producatorii, nici comerciantii n-au reusit sa ne ajute sa intelegem ce se va intampla cu pretul produsului cu ambalaj reutilizabil.

Va ramane acesta neschimbat? Va creste el cu 0,5 lei (contravaloarea ambalajului reutilizabil), suma care sa fie ulterior recuperata de client de la comerciant, in regim de garantie?

Nimeni n-ar putea spune cu certitudine, momentan, ce si cand se va intampla, in acest sens. S-ar putea chiar sa mai dureze o vreme pana sa primim raspunsuri clare la aceste intrebari.

Motivul: in conditiile in care sistemul de returnare a ambalajelor nu e inca pus la punct, e foarte posibil sa nu vedem prea curand, pe rafturile marilor magazine, produse in ambalaje reutilizabile. In consecinta, am putea scapa, cel putin in acest an, de taxa pe sticle si borcane.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...