Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

VIDEO Patru braconieri vâlceni, prinși pe Olt, la Avrig – Pescarii au salvat 300 de kilograme de pește

837

„Captură” importantă pentru pescarii din cadrul Asociației Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Sibiu. Joi noaptea, au reușit să prindă patru braconieri, care erau pe punctul să fure 300 de kilograme de pește din râul Olt, în zona localității Avrig.

Cei patru braconieri au fost depistați în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00. Aceștiau aveau aproximativ 2.000 de metri de plasă în apă, în care prinseseră 300 de kilograme de pește. Când au venit pescarii, oamenii dormeau în mașină.
„Patru bărbați, toți din Vâlcea, unul cu ștate vechi, căci a mai fost prins, au fost depistați că aveau plasele băgate în apă, dar dormeau în mașină, pe marginea râului Olt. Pescarii au găsit o plasă de pescuit în mașină și când ne-am uitat în apă le-am găsit comoara”, spune Alexandru Mareș, AJVPS Sibiu.

Rezultatul unei actiuni cu membri pescari care au constientizat ce inseamna sa te implici in activitatea asociatiei din care faci parte. Respect domnilor.Aproximativ 2000 metri de plasa si peste 300 kg peste eliberat.Persoanele din Valcea identificate sunt cercetate de organele competente.Unii lucreaza, si altii incaseaza.Live :https://www.facebook.com/100008538031748/videos/2037372849890630/?id=100008538031748&__tn__=%2CdlC-y.g-R&eid=ARBA_6B2b_287DAEsUM_xjv4AmbjQcnnaPxzrYbW2fgiTZc8pzkhESmWFG2MktzmiitBpgFzOQF6y4zg&hc_ref=ARQ0qzX73Km8SXNMf5B63kwjG7BKz7cWxGafPdW1xPC6nq9DuZFswEEWaRpCuYn1vcsEliberare :https://www.facebook.com/100008538031748/videos/2037376979890217/?id=100008538031748&__tn__=%2CdlC-y.g-R&eid=ARBA_6B2b_287DAEsUM_xjv4AmbjQcnnaPxzrYbW2fgiTZc8pzkhESmWFG2MktzmiitBpgFzOQF6y4zg&hc_ref=ARQ0qzX73Km8SXNMf5B63kwjG7BKz7cWxGafPdW1xPC6nq9DuZFswEEWaRpCuYn1vcs

Publicată de Filiala Pescarilor Sibiu pe Vineri, 22 martie 2019

Braconierii, prinși în fața faptului, au mărturisit că plasele nu erau ale lor, drept pentru care acum sunt acuzați pentru deținere legală. „Persoanele din Vâlcea identificate sunt cercetate de organele de organele competente”, spune Mareș.

Publicată de Teodor Ceana pe Joi, 21 martie 2019

Pescarii au eliperat toate cele 300 de kilograme de pește în apă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...