Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Fotbalistul Gabi Tamaș prins beat când mergea cu mașina cu peste 200 km/h – A fost arestat!

915

Presa din Israel scrie că Gabi Tamaș, fotbalist de la Hapoel Haifa care a fost surprins conducând cu o victeză de 205 kilomtetri pe oră în noaptea dintre luni şi marţi. GSP anunță că Tamaș va petrece noaptea în arestul poliției israeliene.

Fundașul ar fi fost urmărit pe autostradă de poliţie, cu 205 km/h, dublu faţă de limita de viteză cu care se circulă în zona respectivă. Totul s-a derulat pe câţiva km, după ce poliţiştii au reuşit să oprească maşina românului. Oamenii legii l-au supus unui control cu aparatul etilotest şi s-a dovedit că Tamaş avea o concentraţie alcoolică în aerul respirat de 0.77g/l. Presa din Israel a aflat că Tamaş se află în momentul de faţă la tribunal, în aşteparea unei decizii. Fundaşul român este însoţit de un oficial al echipei.
Deși numele fotbalistului nu a fost făcut public, Gabi Tamsș este singurul fotbalist din lotul lui Hapoel Haifa născut în 1983. ”În această seară, un ofiţer care lucra pe străzi a surprins o maşină care circula cu 205km/h. A început să-l urmărească şi l-a oprit după câţiva kilometri. Vorbind cu şoferul care era alături de două femei, poliţistul a descoperit că acesta nu vorbea ebraică şi că trăia în Israel de un an şi jumătate. Poliţistul a simţit mirosul de alcool din maşină iar şoferul, un bărbat născut în 1983, a fost supus la un test de alcoolemie ce a detectat un nivel de trei ori mai mare decat cel permis de lege”.
Gsp.ro spune că surse neoficiale din anturajul fotbalistului afirmă că lui Gabriel Tamaș i-ar fi fost refuzată cererea de eliberare și de arest la domiciliu. Fotbalistul ar rămâne astfel reținut la Petah Tikva timp de 24 de ore, până miercuri, când ar trebui să se prezinte din nou în fața judecătorilor.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...