Ora de Sibiu
Știri in direct

Alianța 2020 USR PLUS a strâns aproape 23.000 de semnături în Sibiu

553

Alianța 2020 USR PLUS a depășit numărul de semnături pe care și-a propus să le strângă. La nivel național, peste 500.000 de semnături au fost strânse, iar la Sibiu aproape 23.000.

„Am reușit să strângem peste 22 000 de semnături. Le-am strâns împreună, cu toții: noi în stradă, la corturile din Sibiu sau în acțiunile pe care le-am avut în orașe și sate, voi, mergând la prieteni, vecini și colegi. Am ajuns să avem, la sfârșitul acestei campanii, un număr dublu față de cel stabilit inițial și să fim între primele cinci județe din țară ca număr de semnături. Este semnul că ați ajuns să ne cunoașteți și că începeți să investiți încredere în noi. Asta ne dă speranță, dar ne și responsabilizează și ne obligă să fim atenți la așteptările pe care le aveți. Pentru acest tur de alegeri, avem pregătită o listă de candidați la Parlamentul European care nu poate fi concurată de nicio altă ofertă politică. Și poate nu întâmplător, pe aceasta se regăsește și sibianul nostru, Nicu Ștefănuță, diplomat european”, spun reprezentanții USR, Filiala Sibiu.

Alianța 2020 USR PLUS le mulțumește tuturor sibienilor și speră ca împreună să fie realizabilă schimbarea propusă. „Evident, vă așteptăm la vot în data de 26 mai”, mai spun cei din USR.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...