Vremea se răcește accentuat – Temperaturile scad vertiginos și vin ploile

0 461

Scoateți gegice groase din dulap. De marți vremea se răceşte accentuat iar temperaturile vor ajunge la minime termice cuprinse între -2 şi chiar -5 grade în majoritatea regiunilor. De vineri, temperaturile încep să crească ușor.

În Banat, marți vremea va fi caldă, însă ulterior se va răci accentuat, iar în perioada 26 – 29 martie vor fi maxime termice, în medie regională, de 10 – 12 grade și minime în jur de 0 grade, chiar mai coborâte în 28 martie, când se va ajunge la valori de -2 grade. După acest interval, tendința va fi de încălzire treptată, de la o medie regională a valorilor maxime de 12 – 14 grade, până la 16 -17 grade. Tendința va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură, care vor ajunge la 4-5 grade, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Şi în Crişana vremea este în răcire, de la 17 grade în prima parte a intervalului până la 8 grade în 27 martie, pentru ca, ulterior, să crească până la 14 grade la finalul lunii martie. Pentru a doua săptămână, cu mici variații, se vor atinge maxime, în general, de 15 -16 grade Celsius. Media temperaturilor minime va fi de 3 – 4 grade în primele două zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge la minime în jur de -3 grade. Se vor semnala ploi slabe la începutul perioadei, apoi probabilitatea de apariție a acestora va fi din nou în creștere după 3 aprilie.
În Transilvania, temperatura este, de asemenea, în scădere, sub nivelul anual al perioadei. În 26-29 martie, valorile vor ajunge la temperaturi maxime de 7 – 9 grade şi la minime negative între -5 şi -3 grade. După 29 martie, temperaturile vor creşte până spre 14 grade. Precipitaţiile vor fi slabe cantitativ.
Şi în Maramureş, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată, astfel că, în intervalul 26 – 29 martie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, respectiv o medie a valorilor maxime de 7 – 9 grade și minime negative, ce vor ajunge în cele mai reci nopți la valori de – 4 şi chiar -2 grade. După acest interval, se va încălzi ușor, de la o medie a valorilor maxime de 10 – 12 grade, până spre 15 – 16 grade la finalul celor două săptămâni de prognoză. Vor fi precipitații slabe în primele zile ale intervalului.
Vremea se va răci şi în Moldova, devenind rece pentru această perioadă a anului, când, între 26-29 martie se va ajunge la temperaturi de 6-8 grade. Chiar dacă după această perioadă vor mai fi alternanţe termice, tendinţa generală va fi de creştere, până la valori de 14 grade. Media temperaturilor minime va fi de 3-4 grade în primele două zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge chiar şi la minime de -3 grade. În prima săptămână sunt prognozate precipitații slabe și pe arii restrânse aproape în fiecare zi, iar în a doua săptămână probabilitatea de apariție a acestora va crește după 3 aprilie.
În Dobrogea, perioada va debuta cu vreme caldă, dar, ulterior, se va răci până aproape de sfârșitul lunii martie, când vor fi maxime termice ușor sub normalul perioadei, în medie de 8 – 11 grade. Ulterior, chiar dacă vor mai fi unele variații, este prognozată o încălzire ușoară, astfel că pentru a doua săptâmână sunt estimate maxime, în medie, de 12 – 14 grade. Media temperaturilor minime va fi de 4 – 6 grade în primele zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge la minime în jur de 0 grade. După această noapte rece, media regională a valorilor minime va crește ușor la valori de 4-6 grade. Temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 26 martie și în 29 şi 30 martie.
Vremea în Muntenia va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o medie regională a maximelor în jurul a 21 de grade. Şi aici, însă, vremea se va răci accentuat, sub normalul perioadei, ajungând la 11 grade. După 31 martie se vor înregistra creşteri ale valorilor maxime, care vor ajunge la 15 – 17 grade. Media temperaturilor minime va fi de 2 – 4 grade, pentru ca, în perioada 28-29 martie, să se ajungă de la -2 la 0 grade. După aceste nopţi reci, media regională a valorilor minime va creşte la 2 – 4 grade. Se vor semnala precipitaţii pe 26 martie.
Şi în Oltenia, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie a maximelor în jurul temperaturii de 21 de grade. Ulterior, însă, vremea se va răci în perioada 26 – 29 martie, maximele situându-se sub normalul termic caracteristic al perioadei, cu o medie regională de 11 – 12 grade. Ulterior, tendinţa va fi de încălzire uşoară, media valorilor maxime ajungând la 14 – 16 grade. Media valorilor minime va fi de 2 – 4 grade pentru ca, apoi, să scadă semnificativ pentru ca, în 28 şi 29 martie, să ajungă la – 2 grade, 0 grade. Se vor înregistra precipitaţii pe 26 martie.
La munte, vremea va fi rece în perioada 26-29 martie, cu valori maxime variind între -2 grade şi 0 grade şi minime de la -7 grade la -4 grade, chiar mai scăzute pe 28 martie, când vor ajunge şi la -10 grade. Ulterior, temperaturile vor creşte uşor, cu medii ale valorilor maxime de 3-4 grade. Se vor înregistra precipitaţii slabe cantitativ în 25 şi 26 martie şi, trecător, în perioada 28-30 martie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.