Polițiștii anului în Sibiu – Cei doi sunt spaima hoților din mașini și magazine

6.746

Polițiștii sibieni au celebrat, luni, alături de colegii lor din țară, 197 de ani de existență a instituției pe care o reprezintă. Cu acest prilej au fost desemnați și polițiștii anului 2018, care s-au remarcat prin munca continuă și dedicarea de care au dat dovadă.

Agent șef-adjunct Pașca Daniel și Inspectorul Principal Panait Valentin, ambii din cadrul Biroului Investigații Criminale, au câștigat titlul de „Polițiștii anului” la Sibiu.

Agentul șef-adjunct Pașca Daniel are 33 de ani și a absolvit, în anul 2005, Școala de Poliție din Câmpina. Acum el este cel care soluționează cazurile din Sibiu cu privire la furturile din autoturisme. Extrem de modest, agentul șef-adjunct ne-a mărturisit că ceea ce l-a făcut să ajungă „polițistul anului” este munca continuă în ceea ce privește cazurile de cercetare penală. Cel mai greu dosar pe care l-a soluționat este unul în care prejudiciul a fost de câteva zeci de milioane de lei.
„Am avut un caz de furt din auto, în care s-a furat o sumă de bani de la un cetățean din județul Sibiu, câteva zeci de milioane de lei. Am identificat hoțul la scurt timp, la aproximativ o săptămână de la comiterea faptei. A trebuit să ne deplasăm în afara localității noastre, căci hoțul era un „infractor voiajor”, acționa din alte părți. A fost o muncă continuă, a trebuit să stăm două zile după ei. Am reușit să îl identificăm, să-l reținem, să fie arestat și, în cele din urmă, condamnat. Era și recidivist”, spune Agent Șef-Adjunct Pașca Daniel.
Majoritatea faptelor de anul trecut, peste 80% din cazuri, au avut loc pe timpul zilei, spune Pașca, și au fost cu neglijența proprietarilor, care și-au lăsat mașinile descuiate. „În special, am avut minori sub 14 ani care au comis fapte și care nu răspund penal, deci a trebuit să luăm măsuri față de părinți, pentru nesupravegherea minorilor. Minorii fură din teribilism, din cauza anturajului și din cauza lipsei de educație”, a afăugat polițistul.

Inspectorul principal Panait Valentin are 30 de ani și lucrează în cadrul Biroului Investigații Criminale. Acesta a declarat, pentru Ora de Sibiu, că de mic a fost atras de Poliție și că încă din liceu s-a îndreptat către această direcție. A absolvit Academia de Poliție în 2010 și până atunci a lucrat în Buzău, acolo unde s-a născut. Din 2016 face parte din echipa de la Sibiu.
Polițistul lucrează pe compartimentul furturi din societăți. Și în cazul lui, munca continuă este cea care l-a făcut să obțină titlul de „polițistul anului”. În 2018, a avut și cazuri în care a stat câte 38 de ore la muncă non-stop. Odată cu rezolvarea respectivelor dosare, a venit satisfacția și mulțumirea de sine că a putut contribui la siguranța cetățenilor. „Când reușești să prinzi hoțul și e propus spre arestare, uiți că ai fost plecat de lângă familie atâtea ore”, spune Panait.
„Cred că m-a recomandat munca continuă. Pe toată durata anului am avut șansa să avem o rată mare de identificare a persoanelor, în cazul faptelor cu autori necunoscuți. Anul trecut am avut și un caz mai deosebit. Este vorba despre furtul unui lingou de aur, expediat printr-o firmă de curierat din București. Hoțul era din Alba Iulia, dar acționa pe raza municipiului Sibiu, ca să nu poată fi identificat. Am reușit cu sprijinul tuturor să îi identificăm, am recuperat și lingoul”, spune polițistul anului.
Cei doi polițiști spun că munca le ocupă mare parte din timp și că viața lor personală de multe ori e inexistentă. Însă, atunci când ajung acasă la familiile lor, iar cazurile sunt soluționate, nimic nu poate să îi bucure mai mult.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.