Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FC Hermannstadt joacă vineri în deplasare cu Dinamo – ’’Ne așteaptă un meci extrem de greu’’

270

La două săptămâni distanță de meciul susținut în localitatea ilfoveană Chiajna, cu Concordia, terminat la egalitate, scor 2-2, FC Hermannstadt va juca din nou în deplasare. Vineri, 29 martie, de la ora 20:30, sibienii o vor întâlni pe Dinamo, în etapa a III-a a play-out-ului. Partida va avea loc în București, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Înaintea acestui meci, antrenorul Vasile Miriuță a declarat, într-o conferință de presă, că speră ca jucătorii săi să nu mai repete greșelile din defensivă făcute în partida cu Concordia, când au încasat două goluri în tot atâtea minute. Tehnicianul a adăugat că orice rezultat este posibil deoarece ”în play-out fiecare poate să bată pe oricine”.
”Venim după un rezultat de egalitate de la Chiajna, unde ne-am fi dorit să câștigăm, dar din păcate am făcut acel rezultat de egalitate după ce am condus cu 2-0. Nu mai vreau să îmi aduc aminte de acea partidă. Am mai spus-o, micile detalii, greșelile, vor face diferența în acest play-out. Sper ca, de vineri încolo, să nu mai comitem acele greșeli, pentru că ne costă. Muncim mult să ducem mingea în fața porții, să marcăm, dar – din păcate – și la meciul cu Mediașul, și cu Chiajna, le-am făcut cadouri adversarului. (…) Zilele astea chiar am lucrat mult pe faza de apărare, să ne organizăm mai bine, să nu facem acele greșelile care, din păcate, ne-au costat. În rest, suntem optimiști, chiar dacă jucăm cu Dinamo, în București, o echipă bună, s-a văzut asta în jocul lor de când a venit Rednic, mai ales acum, în acest an. Au legat câteva victorii. Au pierdut într-adevăr acum, la Mediaș… Ne așteaptă un meci extrem de greu. Cum am mai spus, în play-out fiecare poate să bată pe oricine. Suntem la câteva puncte de celelalte echipe. Chiar dacă Voluntariul e la egalitate cu noi, nu suntem pe loc de baraj. (…) Avem multe meciuri, iar cel mai important e cel de vineri, unde trebuie să ne prezentăm foarte bine, nu 100 la sută, ci 150 la sută, dacă vrem să venim cu un punct sau cu puncte acasă”, a declarat Miriuță.

Conferință de presă la FC Hermannstadt înainte de meciul cu Dinamo. Citește stirile zilei pe www.oradesibiu.ro www.orademedias.ro și www.oradeselimbar.ro

Publicată de Ora de Sibiu pe Miercuri, 27 martie 2019

Antrenorul echipei sibiene îl va putea folosi cu Dinamo și pe căpitanul Răzvan Dâlbea, revenit după etapa de suspendare. Un alt jucător care a ratat meciul cu Concordia, Ivan Lendric, se află în lotul pentru partida din Ștefan cel Mare. În schimb, vor lipsi accidentații Pedro Moreiro, Biel Company și Alexandru Dandea, ultimul mai având de ispășit două etape de suspendare.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...