fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Crima de la Mediaș – ’’Nu îţi este tot una să te trezeşti că o altă persoană scoate cuţitul, iar tu faci 15 ani de puşcărie’’

3.604

Avocatul Moga Șerban, îl reprezintă în instanță pe Otvoș Ovidiu, unul dintre cei trei bărbați reținuți în cazul crimei petrecută în noaptea de 12 spre 13 ianuarie în fața unui club din Mediaș. Ora de Mediaș anunță că acesta susține că Otvoș l-a împins pe autorul crimei (Rusu Marius) în momentul în care l-a văzut cu cuțitul în mână.

Avocatul lui Otvoș este de acord că ceea ce s-a întâmplat la Mediaş în cazul băiatului înjunghiat în luna ianuarie a fost un eveniment tragic şi cumplit. Acesta afirmă că presa titrează în continuare “criminalii”, dar în opinia sa trebuie făcută o diferenţă clară între persoanele care au fost implicate.
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA LOCUL CRIMEI
’’Unul dintre inculpaţi nu a făcut decât să lovească victima şi atunci când a văzut cuţitul l-a împins pe cel care a înjunghiat victima, însă cu toate acestea parchetul a reţinut coautorat la infracţiunea de omor pentru toţi care au fost prezenţi. Nu îţi este tot una să te trezeşti că o altă persoană scoate cuţitul, iar tu faci 15 ani de puşcărie, cu atât mai mult când ai copii mici. Acest lucru l-am subliniat în toate contestaţiile, nimic altceva. Nu s-a cerut niciodată eliberarea. Publicul trebuie să fie corect informat’’, spune Moga Șerban. Citiți continuarea pe Ora de Mediaș – Click AICI!

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...