Promisiunea făcută de primarul Șelimbărului – ”Dacă nu o realizez nu mai candidez!”

0 361

Primarul Șelimbărului, Marius Grecu, a făcut o promisiune îndrăzneață. Dacă nu va reuși asfaltarea uneia dintre cele mai discutate străzi din comună, nu va mai candida pentru un nou mandat. Pe lângă această promisiune însă, lucrările de reabilitare continuă. 

Lucrările pe strada Podului din Șelimbăr au fost împărțite în două tronsoane. Pe cel cuprins între strada Morii și Stadionului lucrările s-au sistat pentru moment din cauza unor situații neprevăzute. ”Acolo s-au identificat niște cabluri ale SC Electrica ce trebuie relocate. Pentru asta e nevoie de avize, lucru care ne oprește pentru ceva timp. Dar, pe tronsonul cuprins între strada stadionului și mihai viteazu se vor relua lucrările”, spune Marius Grecu.

Pentru strada Decebal, care se află în cartierul tineretului din Șelimbăr, primarul spune că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, iar după aprobarea bugetului se va lansa procedura de achiziție.

Pictor Brana se află în lucru și ar trebui finalizată în luna iunie. Dar, podețul peste Valea Săpunului a fost deteriorat în timpul lucrărilor. Marius Grecu dă asigurări că acesta va fi refăcut.

Anul acesta și strada Țebea va arăta altfel datorită iluminatului public ce va introdus aici și asfaltării.

Interviu cu Marius Grecu – Primarul comunei Selimbăr. Citește stirile zilei pe www.oradesibiu.ro www.orademedias.ro și www.oradeselimbar.ro

Publicată de Ora de Sibiu pe Luni, 1 aprilie 2019

Dar, strada tudor Vladimirescu, piatra de încercare a administrației, rămâne un subiect de discuție. ”Acolo primăria este proprietară pe 80% din stradă. Restul de 20% încă aparține cetățenilor, pentru că majoritatea au cumpărat prin Prima Casă și atunci cota parte revine băncii și fondului de garantare. Este o chestiune juridică pe care sper să o putem rezolva. Și, dacă strada Tudor Vladimirescu nu se asfaltează anul acesta eu nu mai candidez pentru un nou mandat”, a spus Marius Grecu.

Primarul Șelimbărului spune că 90% din străzile comunei care se află în proprietatea primăriei Șelimbăr sunt asfaltate sau pavate. ”Dacă finalizăm toate aceste investiții de care am vorbit administrația efectiv nu mai are ce asfalta, pentru că restul străzilor nu se află în proprietatea noastră”

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.