Pompierii sibieni în acțiune – În doar cinci zile au stins 20 de incendii

0 378

În primele zile ale lunii aprilie, în perioada 01 – 05, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu s-au aflat la datorie, intervenind prompt și operativ pentru asigurarea siguranței cetățenilor.

„În această perioadă, pompierii sibieni au intervenit de urgență pentru localizarea și lichidarea unui număr impresionant de incendii de vegetație uscată și resturi vegetale, deși în repetate rânduri, specialiștii noștri au atras atenția asupra pericolelor la care se expun cei care nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor și, implicit, asupra sancțiunilor pe care aceștia le pot primi în cazul nerespectării acestor reguli”, transmite Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Astfel, au fost executate peste 20 de misiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată, resturi vegetale, litieră de pădure și coronament în urma cărora au ars aproximativ 60 de ha de vegetație uscată respectiv aproximativ 33 de ha pădure și coronament. Zonele cele mai afectate de arderile de vegetație uscată au fost localitățile Agnita, Axente Sever, Mediaș, Avrig, Bârghiș, Laslea, Roșia, Turnu Roșu și Slimnic. Intervenția profesionistă a pompierilor sibieni, sprijiniți de membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență din cadrul primăriilor a condus la diminuarea semnificativă a pagubelor materiale. De asemenea, patrulările periodice pe raza județului Sibiu au condus la descoperirea timpurie a unui număr de 3 focare de incendiu și la reducerea riscului de extindere a acestora. Totodată, în această perioadă, pompierii sibieni au mai intervenit în peste 140 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical precum și la două accidente rutiere.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...