Cele mai frumoase destinații de vacanță ce merită vizitate în aprilie

0 484

Iată cele mai frumoase destinații de vacanță din întreaga lume care merită să fie vizitate în luna aprilie, potrivite atât pentru amatorii de temperaturi reduse, cât și mai ridicate, notează independent.co.uk, citat de mediafax.ro.

Morzine, Franța
Zăpada este încă prezentă în Alpi, așa că iubitorii sezonului hibernal pot profita de zilele mai lungi prin organizarea unei vacanțe în stațiunea Morzine din zona turistică franco-elvețiană Portes du Soleil (Porțile Soarelui). Terenul din Morzine este ideal pentru schiorii și amatorii de snowboard mai puțin experimentați, fapt ce îl transformă în destinația perfectă pentru familii sau pentru cei care își doresc să intre în lumea sporturilor de iarnă. morzine

Cornwall, Marea Britanie
Cornwall este destinația potrivită pentru o vacanță de Paște datorită liniștii oferite de așezările predominant rurale. Peninsula mai este o destinație potrivită pentru iubitorii de plaje, datorită numeroaselor așezări de pe coastă, dar și pentru amatorii de peisaje aparte din natură, fiind de remarcat stâncile de granit care pot fi găsite în nord. Cornwall Marea Britanie

Fethiye, Turcia
Iubitorii primăverii pot vizita orașul turc Fethiye, situat la Marea Egee. Florile și copacii înfloriți, care sunt prezenți din abundență în zona rurală, creează un cadru colorat, plin de mirosuri îmbietoare. Turiștii se mai pot bucura de obiective istorice, precum Farul Kızılada și monumentele funerare construite în timpul civilizației lyciane. Fethiye Turcia

Koh Samui, Thailanda
Koh Samui este o insulă din Thailanda, aflată pe coasta de est a istmului Kra. Vremea din timpul primăverii este una călduroasă – zona se află în plin sezon secetos -, iar temperaturile înregistrate sunt de peste 20 de grade Celsius. Insula este caracterizată de plaje cu nisipuri albe și grădini tropicale, iar luna aprilie este una potrivită pentru vacanțe datorită numărului redus de turiști. Koh Samui Thailanda

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.