Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Trei liceeni de la „Goga” au inventat un sistem cu infraroșu de economisire a energiei

1.326

Trei elevi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, sub coordonarea profesoarei Florentina Ileşan, au câştigat un premiu de 4.500 de lei, din partea companiei Enel, cu proiectul „Sistem de economisire a energiei electrice”. Cei trei sibieni au conceput un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu puse la uși, prin care se controlează în mod automat luminile dintr-o locuinţă şi care ţine evidenţa numărului de persoane din încăpere, potrivit unui comunicat de presă.

Alexandru Rădac, Daniel Marpozan și Codrin Muntean, cei trei adolescenți care gândesc cum să arate o casă inteligentă

Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean sunt trei prieteni, colegi de clasă,  elevi în clasa a X-a, la matematică-informatică, la Colegiul Naţional „Octavian Goga”. Cei trei elevi din Sibiu sunt singuriii din județ, premiați de Enel. Ei au promis că urmează să instaleze acest sistem inteligent acasă la unul dintre ei. Practic, este vorba de un modul care se montează pe uşa de la intrare şi care monitorizează nevoia de electricitate, în funcţie de numărul de persoane dintr-o încăpere. Cu alte cuvinte, cine va avea un asemenea sistem inteligent, va plăti facturi mai mici la curentul electric. „Echipa noastră a realizat o machetă în acest sens, însă aducem şi soluţii complete, care vor putea fi implementate în orice casă. Pe lângă macheta realizată, am integrat şi o aplicaţie cu ajutorul căreia avem control asupra locuinţei, oriunde ne-am afla”, se arată în descrierea proiectului care a luat locul trei pe țară, la concursul PlayEnergy de la Enel România.

Au creat senzori mai buni decât cei de mișcare

Cei trei elevi fantastici de la „Goga” au reuşit să creeze senzori mai buni decât cei de mişcare, deja cunoscuţi de noi toţi, atunci când ne cumpărăm corpuri de iluminat clasice sau care se încarcă cu energie solară. Senzorii creaţi de cei trei adolescenţi sibieni permit ca lumina să fie aprinsă, până când stăm într-o încăpere, nu doar când intrăm în ea.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...