Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibiancă arestată la Suceava – Este acuzată că și-ar fi răpit fiica din Suedia

1.171

O femeie din Sibiu a fost arestată, la Suceava, în baza unui mandat european emis de autoritățile suedeze, fiind acuzată că și-ar fi răpit fiica în vârstă de 6 ani, din Suedia. Mama și fetița au fost găsite de polițiști la Mănăstirea Putna, copila fiind internată într-un centru de plasament.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Suceava femeia, originară din județul Sibiu, a fost arestată în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile suedeze însă urmează să fie pusă în libertate după ce judecătorii au stabilit că infracțiunea de răpire de către mama nu este prevăzută în Codul Penal al României, cercetările urmând să continue în acest dosar de către autoritățile suedeze.
„O femeie care trăia în concubinaj cu un alt cetățean român a venit în România, legal, împreună cu fiica sa, după ce s-a separat de concubinul acesteia. Bărbatul a depus în Suedia o plângere pe numele femeii acuzând-o de răpirea copilului. În baza mandatului european de arestare, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și apoi arestată. Ea se află în arestul Inspectoratului de Poliție Suceava și urmează să fie pusă în libertate. În Codul Penal din România nu există o infracțiune de acest fel, în care un părinte poate fi acuzat că și-a răpit copilul”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.
Mama și fetița au fost prinse în timp ce se aflau în vizită la Mănăstirea Putna, din județul Suceava. Femeia a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Suceava, iar fetița în vârstă de șase ani a fost internată întru un centru de plasament al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului din Suceava de unde a fost, ulterior, preluată de tată.
În acest caz, Curtea de Apel Suceava a decis, luni după-amiază, ca femeia acuzată de răpire de autoritățile suedeze să fie pusă în libertate.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...