Ora de Sibiu
Știri in direct

Primarul din Râmnicu Vâlcea dă în judecată statul și cere daune de peste 10 milioane euro

705

Edilul capitalei județului învecinat cu Sibiu, Mircia Gutău, a dat în judecată statul român și cere daune morale și materiale de 10,5 milioane de euro.

Avocatul lui Mircia Gutău, Octavian Fieroiu, a declarat pentru corespondentul MEDIAFX că a intentat acțiune în instanță împotriva statului român pentru daune materiale și morale „ca urmare a deciziei de achitare în urma executării pedepsei de 3,6 ani închisoare. Din aceasta s-au executat, în parte, 851 de zile. A fost condamnat pentru luare de mită (…) S-a omis un amănunt. La acel flagrant organizat primarul nu a fost prezent. Era la Primărie”.
Potrivit avocatului, „în această perioadă a fost calvarul pe care nimeni nu și-l poate imagina. Întreaga plajă de orori”.
„Am formulat această acțiune pentru drepturile care i se cuvin. În toată perioada detenției, orice om de rând realizează un venit, dacă e arestat nu. Imaginea a fost distrusă. Am cerut daune morale pentru suferință și umilință și pentru distrugerea reputației și imaginii la care orice om are dreptul. Am cerut 10 milioane de euro daune morale și 500.000 de euro, daune materiale”, a declarat Octavian Fieroiu.
Acesta a spus că acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea.
Mircia Gutău şi fostul său adjunct, Nicolae Dicu, au fost condamnaţi, în 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le-a fost scăzut intervalul de timp în care au fost ţinuţi în arest preventiv. Gutău şi Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, în perioada aprilie – iulie 2006, ar fi pretins 50.000 de euro, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism. Nicolae Dicu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA în 6 iulie 2006, când Popescu îi dădea 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu.
Cei doi au fost eliberaţi, în 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul lunii aprilie 2018, rejudecarea dosarului după ce a fost admisă o cerere de revizuire depusă de Mircia Gutău, fiind anulată sentinţa din ianuarie 2010, de trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Solicitarea de revizuire a fost înaintată în baza deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, care a hotărât că lui Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la instanța supremă.
În octombrie 2018, Mircia Gutău a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...