Ora de Sibiu
Știri in direct

Premierul Dăncilă a trimis propunerile miniștri la Justiție și încă două ministere

234

Guvernul României condus de Viorica Dăncilă a trimis miercuri seara președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri pentru portofoliile Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

”Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, în această seară, președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri pentru portofoliile Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Totodată, premierul a transmis către Administrația Prezidențială propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, și demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, respectiv, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Pentru Ministerul Justiției a fost propus Eugen Nicolicea, membru al Camerei Deputaților, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Oana Florea, membru al Camerei Deputaților, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost propus Tit Liviu Brăiloiu, membru al Senatului.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat după ședința CEx al PSD că îl va suna pe președintele Klaus Iohannis și speră ca acesta să înțeleagă că este vorba despre o decizie politică în ceea ce privește portofoliul de la Ministerul Justiției.
„Eu consider că e bine să mergem pe această variantă. Voi discuta cu președintele. Imediat ce ajung la Guvern, voi avea o discuție telefonică cu președintele și îi voi spune de remanieri. Sper să aibă o atitudine bună având în vedere că deținem Președinția rotativă a Consiliului UE. Președintele trebuie să dea dovadă de responsabilitate, că e decizia premierului și să înțeleagă că trebuie să fie o bună colaborare”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul ședinței Cmitetului Executiv Național PSD.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...