Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Mitropolitul Ardealului în prima zi din Săptămâna Patimilor: „Dacă nu vom aduce roade, ne vom pierde mântuirea”

423

În prima zi din Săptămâna Mare, ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, transmite un mesaj în care spune că „viața noastră va fi sărăcită și ne vom pierde mântuirea, dacă nu vom aduce roade”.

„În toate zilele Săptămânii Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos se fac slujbe de seară, numite denii. Adică utrenia de dimineața făcută seara. Fiecare evanghelie ne prezintă un eveniment pregătitor pentru pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos sau multele scene, multele pericope din cele patru evanghelii privind pătimirile Sale: moartea și apoi învierea sa. Luni, Mântuitorul, împreună cu ucenii săi, mergând vede un smochin neroditor. Și pentru ca să îi pregătească pe ei, să înțeleagă jertfa Mântuitoare pe care o va săvârși, văzând că acest smochin nu are roade și deși era vremea roadelor, rostește un singur cuvânt: De acum să nu mai fie rod în tine. Și, îndată, smochinul s-a uscat. Mântuitorul îi pregătește pe ucenici pentru ca să înțeleagă că El este Dumnezeu adevărat. Au văzut multe minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos, potolind furtuna, poruncind vântului să se oprească, poruncind demonilor să părăsească trupurile în care intraseră, în demonizați, ba chiar să readucă sufletele în trupul celor care erau plecați pe lumea veșniciei. De aceea, ultima pregătire o face cu această mărturie în fața tuturor. A poruncit ca acest pom neroditor să se usuce. Este o atenționare pentru fiecare dintre noi care urmăm drumul acesta împreună cu Hristos, că dacă nu vom aduce roade, pomul se fac usca, viața noastra va fi sărăcită și ne-am pierdut mântuirea”, spune ÎPS Mitropolit Laurențiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...