Ora de Sibiu
Știri in direct

Recomandările polițiștilor sibieni pentru motocicliști: „Nu tăiați curbele”

199

Odată cu venirea primăverii, vine și timpul scoaterii „de la naftalină” a autovehiculelor pe două roți. Polițiștii rutieri au încredere că elanul motociliștilor la început de sezon va fi unul temperat, tradus într-un mod de a conduce responsabil, preventiv și atent. Șofer de motocicletă sau șofer de mașină, este nevoie de o perioadă de acomodare a unuia cu celălalt, de readaptare a simțurilor și comportamentului adoptat în trafic.

„Pentru că motocicliștii sunt o categorie mai vulnerabilă din punct de vedere al siguranței rutiere, ei sunt cei spre care ne îndreptăm azi atenția, reamintindu-le câteva reguli elementare pentru a se putea bucura la maxim de plimbarea pe două roți”, spun polițiștii.

Păstraţi contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încearcați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria.
Anticipați intenţiile partenerilor de drum – chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei apreciază gresit, de multe ori, distanţa ori viteza. Nu vă bazați numai pe buna lor reacţie.
Feriți-vă de vehicule la viraje şi intersecţii – cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare.
Asigurați-vă în oglizi atunci când virați – şoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră.
Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente.
Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia” – multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus.
Utilizați o cască de protecţie omologată – care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale.
Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti – numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident şi vă protejează de intemperii. Preferaţi echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare.
Protejaţi-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot rani ochii sau faţa. Cea mai bună protectie este o cască integrală cu masca de protecţie inclusă.
Fiţi vizibil – purtati haine strălucitoare, reflectorizante. Adaugaţi material reflectorizant în plus sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovzoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...