fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Furt la Maternitatea Sibiu – Hoții au luat banii asistentelor medicale

3.848

Trei angajate de la Maternitatea din Sibiu au rămas fără mai multe sume de bani, după ce hoții au dat iama la vestiarele unității. Poliția încearcă acum să le dea de urmă făptașilor.

Furtul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă. Trei dintre asistentele de la Maternitate au sesizat Poliția, reclamând că le-au fost furați banii din vestiar.

„Sâmbătă, 20 aprilie, trei angajate ale unei unități medicale din municipiul Sibiu au reclamat la Poliția municipiului Sibiu faptul că din vestiarul unității le-au fost sustrase diverse sume de bani de catre persoane necunoscute. Plângerile fac obiectul unor dosare penale, înregistrate la nivelul Poliției municipiului Sibiu”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Hoții au furat 130 de lei de la o asistentă, 180 de lei de la alta și alți 3.300 de lei de la cea de-a treia păgubită. Prejudiciul se ridică la 3.610 lei.

Polițiștii au deschis dosare penale, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând a se identifica autorii și a se aplica măsurile legale în consecință.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. MILADY spune

    Pai da…. cand e vb de asistente/doctori imediat se face treaba, daca e vb de pacienti da-I incolo. S-a furat mult si de LA pacienti prin spitalele noastre minunate dar rezolvarea a ramas in ceata. Loooool

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...