Peste 60 de sibieni au ajuns la spital cu înțepături de căpușe într-o singură lună

0 218

Odată cu încălzirea vremii, activitatea căpușelor se intensifică, crescând pericolul pentru boala Lyme, dar și pentru alți germeni transmiși prin căpușe. Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu revine cu o avertizare către populație și lucrătorii în aer liber de aplicare corectă a măsurilor de prevenire a înțepăturilor de căpușe.

Conform datelor centralizate din cele șase unităţi spitaliceşti din Sibiu, de la sfârșitul lunii martie 2019, până în prezent, s-au prezentat la spital un număr total de 62 de pacienţi cu înţepături de căpuşe.

Principalele măsuri de protecție împotriva înțepăturilor de căpușe sunt: utilizarea de îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată la ieșirile în spații verzi, aplicarea de repelenți, atât pe piele, cât și pe haine, analizarea cu atenție a corpului la întoarcerea din natură și îndepărtarea imediată a căpușelor atașate, preferabil la cel mai apropiat serviciu de urgențe.

Totodată, în cadrul acestei avertizări, D.S.P. Sibiu a reinstruit furnizorii de servicii medicale privind managementul cazurilor înțepate de căpușe, a cerut sprijinul DSVSA Sibiu pentru aplicarea de măsuri în vederea reducerii populației de căpușe și a informat mai multe instituții din județ în scopul reducerii riscului profesional pentru această boală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.