Ora de Sibiu
Știri in direct

Pompierii sfătuiesc sibienii: „Nu supraaglomerați bisericile de Paști”

194

Premergător sărbătorilor pascale, acțiunile inspectorilor de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu se derulează cu precădere la unitățile de cult, având în vedere că în această perioadă un număr foarte mare de cetățeni vor păși pragul acestora.

Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor au în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare, astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat.

Pe parcursul acestor activităţi, preoţii şi personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte numărul persoanelor care merg la biserici este foarte mare, motiv pentru care atât preoţii, cât şi cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte următoarele MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult:

  • Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
  • În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces şi evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
  • În cazul organizării slujbelor religioase, în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de
    dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
  • Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
  • Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;
  • Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
  • Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult, în cazul producerii unui incendiu;
  • Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi mănăstirilor, astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze căile de acces pentru intervenţia autopsecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu;
  • Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult, din materiale combustibile, din interiorul bisericii şi, de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, autoturisme, autocare, microbuze;
  • Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu desfășoară permanent activități preventive, în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite, respectiv educării și pregătirii populației asupra măsurilor și modului de comportare specifice tipurilor de riscuri.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...