Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO: O tornadă imensă în România răstoarnă un autobuz și smulge acoperișuri la Călărași

4.046

Un autobuz cu 39 de pasageri s-a răsturnat, marţi seară, în localitatea Drajna, județul Călărați, din cauza unei tornade, care a luat apoi și acoperișul a zece case. Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

„În judeţul Călăraşi, pe raza localităţii Drajna, un autobuz s-a răsturnat. Din primele informaţii ar fi vorba de 39 de pasageri. Misiunea este în dinamică. La nivelul ISU Călăraşi s-a activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis IGSU.Potrivit reprezentanţilor ISU Călăraşi, în cazul autocarului aruncat pe câmp de vântul puternic a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului acţionând echipaje ale ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa, precum şi trei echipaje ale serviciului de ambulanţă. Dintre cei şapte răniţi, o persoană are traumatisme severe. În total, patru oameni au ajuns la spital.

CALARASI

JUDETUL CALARASI – DRAGALINA / 30 APRILIE 2019!!!!!!!!!!!

Publicată de Meteoplus pe Marţi, 30 aprilie 2019

Accidentul provocat de tornadă s-a produs în localitatea Constantin Brâncoveanu. Primarul din Dragalina, judeţul Călăraşi, a precizat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că până în acest moment zece gospodării au rămas fără acoperişuri. Potrivit Agerpres, patru dintre pasagerii autobuzului care s-a răsturnat la Drajna au nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Mai multe localităţi din judeţele Buzău, Prahova, Ialomiţa şi Călăraşi erau vizate, marţi după-amiază, de o atenţionare Cod portocaliu de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi averse torenţiale, dar nimeni nu se aștepta la o tornadă.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţul Buzău (localităţile: Verneşti, Vadu Paşii, Merei, Maracineni, Poşta Câlnau, Sageata, Cochirleanca, Costeşti, Ţinteşti, Cernăteşti, Gheraseni, Gălbinaşi, Săhăteni, Ulmeni, Stâlpu, Sapoca, Movila Banului, Amaru, Mihăileşti) se vor semnala căderi de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse torenţiale ce vor cumula izolat 25-35 l/mp, frecvente descărcări electric.
De asemenea, în judeţul Prahova (localităţile Sângeru, Lapoş, Salcia, Jugureni) se vor semnala căderi de grindină, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse torenţiale ce vor cumula izolat 30-40 l/mp, descărcări electrice frecvente.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...