Ora de Sibiu
Știri in direct

Turişti de peste tot au preferat 1 Mai cu zăpadă la Bâlea Lac

332

În timp ce cei mai mulți turiști au preferat să petreacă 1 Mai la mare, la căldură, unii au căutat să se mai bucure de iarnă, așa că au venit la noi în județ, la Bâlea Lac, unde miercuri a nins. Ne mândrim cu zona turistică cu cel mai mare strat de zăpadă din țară, după cum arată măsurătorile. La Bâlea Lac, de 1 Mai, zăpada a fost de 1,82 metri, potrivit meteorologilor.

1 Mai la Bâlea – ninsoare, lapoviță și ceață

Cei care au urcat cu telecabina, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, au avut parte de o zi cu lapoviţă, ninsoare, ceață, vizibilitatea fiind scăzută pentru schi. Temperatura a fost de minim un grad, așa că și frigul a întregit atmosfera de iarnă. Stratul de zăpadă a crescut cu 7  centimetri în cursul nopții, la care s-au mai adăugat alți 2 centimetri în cursul zilei, la Bâlea Lac, ajungând miercuri la 182 de centimetri, potrivit meteorologilor sibieni. Riscul de producere de avalanşe este de gradul 3 pe o scară de la unu la cinci. Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă. Până la Bâlea Cascadă, turiştii pot călători pe Transfăgărăşan

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...