Ora de Sibiu
Știri in direct

Cei mai buni medici ai Sibiului vor fi la serviciu în ziua Summitului UE

2.016

Pentru prima dată în ultimii ani, toţi şefii de secţii ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu vor fi de gardă joia viitoare, în 9 mai, ziua Summitului UE. Mai mult, pentru a fi siguri că vor face faţă oricărei urgenţe medicale, vor fi aduşi de acasă în zilele de 8, 9 şi 10 mai, mai mulţi medici specialişti decât de obicei.

Măsuri nemaiîntâlnite în Sibiu la spital, săptămâna viitoare

Toţi medicii şefi de secţie şi cei mai buni medicii specialişti ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu vor fi aduşi la serviciu, să fie de gardă, în zilele de 8, 9 şi 10 mai, iar secţia de Urgenţă a spitalului a fost zugrăvită şi intrările au fost securizate prin montarea de uşi cu cartelă acolo unde a fost posibil, a declarat joi, directorul general al spitalului, Cornel Benchea. Practic se va dubla numărul de medicii şi vor fi mobilizaţi cei mai buni doctori din Sibiu.  „Gărzile se vor dubla pe 8, 9 şi 10. Spre exemplu, la Interne erau doi medici de gardă, unul pe secţie şi unul în Urgenţă. Acum o să fie patru. O să fie medici tot din secţie. Nu aducem medici din afară, îi aducem de acasă şi vor face în acele zile, dublu. Deci, dacă aveam un medic, o să fie doi. Şi o să fie medici primari şi specialişti, în principiu rezidenţi deloc sau numai acolo unde nu se poate. Toţi şefii de secţii o să fie de gardă în data de 9 mai plus încă un medic din secţia respectivă”, a declarat directorul Cornel Benchea.

FOTO – Arhivă

Se dublează numărul de medici de la Urgenţă şi se restricţionează accesul aparţinătorilor prin intrări secundare

În secţia de Urgenţă se va dubla numărul de medici şi se vor securiza la maxim intrările, în aşa fel încât orice aparţinător să poată să intre în spital, doar prin intrările principale, care sunt monitorizate în general cu paznici şi camere video. „În Urgenţă vor fi medici de gardă dublu şi vor fi trei corturi care nu ştiu unde vor fi puse, primele urgenţe vor fi tratate în corturile respective. Vor fi trei spitale de campanie, în care nu va fi personal de la noi. (…) Am renovat la Urgenţă. (…) Acum o să punem o uşă metalică pe care o să o blocăm. Aparţinătorii care vor să ajungă la Chirurgii, Ortopedie, nu vor mai putea din Urgenţă, ci doar prin intrările principale. Încercăm să securizăm cât se poate”, a mai spus directorul Cornel Benchea.

FOTO arhivă

Toţi medicii de gardă, verificaţi de SPP

Toţi medicii care vor fi de gardă în zilele de 8, 9 şi 10 mai în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt verificaţi de către Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP). „A trebuit să dăm lista la toţi medicii care sunt de gardă la SPP, ca să ştie cine sunt”, a adăugat directorul spitalului sibian, Cornel Benchea.

Aproape 3 milioane de lei investiţi în spital pentru a face faţă la Summitul UE

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a alocat o jumătate de milion de lei, pentru pregătirile de Summit de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, potrivit preşedintelui CJ, Daniela Cîmpean. Alte 2,1 milioane de lei au fost date spitalului, ca să ia aparatură, de la Ministerul Sănătăţii. Totul ca să facă faţă oricărei urgenţe medicale la Summitul de săptămâna viitoare.

Avion medical, elicoptere SMURD, spitale de campanie în corturi în Sibiu

În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD şi un avion medical, pe durata Summitului Uniunii Europene care va avea loc în data de 9 mai, a anunţat recent, într-o conferinţă de presă, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Cornel Benchea. „Pentru Summit lucrurile sunt pregătite. Am avut nenumărate discuţii cu reprezentanţii Ministerului de Interne şi Ministerului de Externe. Pe lângă UPU al nostru vor fi încă trei spitale mobile, amenajate în corturi şi sperăm că în felul acesta să putem face faţă. Va fi adus personal din judeţele limitrofe, ambulanţe, deci eu zic că totul va fi pregătit şi dacă ar fi să se întâmple ceva aici, să sperăm că putem face faţă şi oricum sunt spitale de rezervă Mureşul, Clujul şi Bucureştiul, plus un avion pentru Germania pregătit pe aeroport. Deci, cam acestea sunt pe scurt pregătirile pentru Summit”, a explicat recent, directorul Cornel Benchea.

9 mai 2019 – zi istorică pentru Sibiu

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului, a anunţat, recent, actualul edil al oraşului, Astrid Fodor. Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...