Ora de Sibiu
Știri in direct

Poliția a dat amenzi de zeci de milioane de lei pentru șoferi în minivacanța de Paște

196

Minivacanța de Paște și 1 mai a fost de fapt vacanță doar pentru unii dintre noi, pentru că polițiștii și pompierii nu au prea avut timp de stat. Au intervenit la mii de cazuri și s-au dat amenzi în valoare de 14 milioane de lei.

Peste 22.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie în minivacanța de Paşte şi 1 Mai., iar în această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite care să afecteze ordinea publică, arată MAI, printr-un comunicat de presă.

„În această perioadă pompierii au intervenit la peste 8.000 de solicitări, majoritatea (aproape 6.600) pentru situații în care a fost necesară acordarea de asistență medicală de urgență. De asemenea, s-a intervenit pentru stingerea a 400 de incendii, cauzele principale ale producerii acestora fiind focul în spații deschise (incendii de vegetație) și coșuri de fum necurățate sau defecte. Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au efectuat 92 de misiuni, fiind salvate 55 de persoane”, informează MAI.

Potrivit sursei citate, în minivacanță, au fost sesizate aproape 4.500 de infracțiuni, iar pentru cele aproape 44.000 de contravenții sesizate în această perioadă au fost aplicate sancțiuni în valoare de aproape 14.000.000 de lei.

Reprezentanții ministerului mai spun că numărul accidentelor rutiere a scăzut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Pentru încălcarea legislației rutiere au fost aplicate peste 20.000 de sancțiuni, dintre care aproximativ 7400 pentru depășirea limitei legale de viteză și 229 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Aceste măsuri au dus la reducerea semnificativă a accidentelor rutiere. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate cu 24% mai puține accidente, iar scăderea față de anul 2016 este de aproape 40%”, mai arată MAI.

Și Jandarmeria Română a fost la datorie în această perioadă: au participat la peste 12.000 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, jandarmii montani intervenind și pentru salvarea a 10 persoane.

De asemenea, angajați ai jandarmeriei se află în județul Călărași pentru a-i sprijini pe cei care au fost afectați de tornadă, ajutând la reconstrucția caselor.

În această perioadă, peste 880.000 de persoane au intrat în România, iar aproape un milion au ieșit din țară, mai spune sursa citată.

„Ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 5 județe (Arad, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Timiș) și în municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din case precum și pentru degajarea copacilor și elementelor de construcție. Au fost avariate 4 autovehicule și 4 acoperișuri de imobile. De asemenea, a fost afectate 1 drum național și 5 drumuri județene”, mai arată reprezentanții ministerului.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...