fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Vreme rea în toată țara – Vor fi ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină

1.575

Primele trei zile ale săptămânii viitoare aduc o vreme urâtă în toată România. Meteorologii au emis duminică o avertizare prin care anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină până miercuri dimineață. Vremea se va răci, iar la munte va ninge și va fi viscol.

Începând de duminică de la ora 15.00 până miercuri la ora 9.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 de litri pe metrul pătrat și izolat 40 – 60 de litri pe metrul pătrat.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.
Vremea se va răci accentuat, luni în vestul și nordul țării, iar marți și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 kilometri pe oră, spulberând zăpada.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...