ploaie
FOTO arhivă

Sibiul este afectat de o avertizare de cod galben de ploi valabilă începând de luni, ora 14. Până marți seara, la ora 23, va ploua semnificativ, iar la munte va ninge.

Potrivit meteorologilor, codul întră în vigoare luni, la ora 14. Până aproape de miezul nopții vor exista perioade scurte de instabilitate atmosferică accentuată manifestate prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantități de apă care vor depăși 25…35 l/mp.

De asemenea, până marți, la ora 23, meteorologii anunță că în toată Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină. vremea

În zonele montane, iar trecător și în Transilvania și Subcarpații Moldovei, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70…80 km/h spulberând zăpada.

Mai ales pe parcursul zilei de marți, 7 mai, local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.

Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată țara.

Comentariul meu

Lasă un răspuns