Ora de Sibiu
Știri in direct

Elevii de la Cârța relocați după incendiul de luni dimineața

394

Luni dimineața un incendiu a izbucnit la școala din Cârța. Norocul a făcut ca elevii să nu fi intrat încă la ore. Până la finalizarea anchetei și până când totul va reveni la normal elevii vor învăța într-un alt corp de clădire.

Incendiul s-a manifestat în corpul de clădire al școlii din Cârța unde învață elevii de gimnaziu. Femeia de serviciu a observat incendiul la ora 8 fără 10 minute, înainte de intrarea elevilor la cursuri. ”A anunțat direcțiunea care a sunat la 112. La Cârța au o regulă: se intră în școală la 8 fără 5, în mod organizat. Cele cinci minute au făcut din fericire diferența, pentru că la acea oră în școală încă nu era nimeni”, a spus Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Incendiul a afectat cancelaria și direcțiunea. Dar, chiar și așa, cursurile nu pot avea loc cel puțin o perioadă în acea clădire, astfel că elevii vor fi relocați. ”Școala are două corpuri de clădire- pentru gimnaziu și școala primară. Așa că elevii de la gimnaziu vor ține cursurile în clădirea școlii primare, după-amiaza, asta începând chiar de azi”, a spus Constantinm Dincă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...