Ora de Sibiu
Știri in direct

Preşedintele Iohannis invitat miercuri la şedinţa liberalilor de la Sibiu

695

Liberalii vor avea miercuri la Sibiu, Biroul Executiv al partidului, eveniment la care a fost invitat să participe şi preşedintele Klaus Iohannis, fost lider al partidului. La această şedinţă a PNL au fost invitaţi şi liderii Partidului Popular European (PPE).

Orban: Biroul Executiv al PNL se va reuni miercuri la Sibiu

Biroul Executiv al PNL se va reuni miercuri la Sibiu, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Ludovic Orban. „Pe data de 8 (mai – n.r.), începând cu ora 16,00, am convocat Biroul Executiv al PNL. La această reuniune a Biroului Executiv al PNL, dedicată în integralitate dezbaterii agendei europene pe următorii cinci ani, avem onoarea de a avea ca invitaţi, dar şi ca participanţi pe preşedintele PPE, Joseph Daul, şi pe secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz White”, a informat Orban, după şedinţele de luni ale conducerii PNL. Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis va participa la această reuniune, el a răspuns că a trimis invitaţii preşedintelui României la câteva evenimente importante, urmând ca aceasta să decidă dacă va participa.

Iohannis invitat la mitingurile PNL la Iaşi şi Bucureşti

De asemenea, Orban a confirmat că Iohannis a fost invitat să participe la mitingurile PNL care vor fi organizate luna aceasta la Iaşi şi Bucureşti.”Noi ne dorim să fie prezent şi să oferim ocazia să susţină referendumul pe care l-a declanşat şi să transmită mesaje către toţi cetăţenii români privitor la necesitatea implicării în acest referendum şi necesitatea votului în favoarea acestui referendum”, a spus preşedintele PNL. El a precizat că la Bucureşti se doreşte organizarea mitingului în Piaţa Victoriei.”Este cel mai potrivit loc. Am depus o solicitare către Primăria Capitalei, în conformitate cu legea, aşteptăm să se întrunească comisia specială care aprobă evenimente să primim răspunsul”, a menţionat Ludovic Orban, arătând că va fi, cu siguranţă, un miting mare, potrivit agerpres.ro.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...